George Enescu

George Enescu s-a nascut la 19 august 1881 la Liveni (judetul Botosani) si a manifestat inca din copilarie un talent extraordinar pentru muzica: a inceput sa cante la vioara la varsta de 4 ani, la varsta de 5 ani are primul sau concert si incepe studii de compozitie sub indrumarea lui Eduard Caudella.

Intre anii 1888-1894 studiaza la Conservatorul din Viena, avand ca profesori, printre altii, pe Joseph Hellmesberger jr. (vioara) si Robert Fuchs (compozitie). In plan concertistic, interpreteaza compozitii de Johannes Brahms, Pablo de Sarasate, Henri Vieuxtemps, Felix Mendelssohn-Bartholdy, entuziasmand presa si publicul vienez, desi avea doar 12 ani.

Dupa absolvirea Conservatorului din Viena cu medalia de argint,George Enescu,  isi continua studiile la Conservatorul din Paris (1895-1899) sub indrumarea lui Martin Pierre Marsick (vioara), André Gédalge (contrapunct), Jules Massenet si Gabriel Faure (compozitie).
In ziua de 6 februarie 1898 isi face debutul in calitate de compozitor in cadrul Concertelor Colonne din Paris cu Suita simfonica "Poema Romana". In acelasi an, incepe sa dea lectii de vioara la Bucuresti si sa sustina recitaluri de vioara. Admirat de Regina Elisabeta a Romaniei, era deseori invitat sa interpreteze piese pentru vioara in Castelul Peles din Sinaia. Enescu a pus pe muzica cateva dintre poemele reginei Carmen Sylva, rezultand astfel mai multe lieduri in limba germana.

Compozitiile sale cele mai cunoscute dateaza din primii ani ai secolului XX: cele doua Rapsodii Romane (1901-1902), Suita Nr. 1 pentru orchestra (1903), prima sa Simfonie (1905), Sapte cantece pe versuri de Clément Marot (1908).

Activitatea  muzicala a lui George Enescu alterneaza intre Bucuresti si Paris, intreprinde turnee in mai multe tari europene, avand parteneri prestigiosi ca Alfredo Casella, Louis Fournier.
In timpul Primului razboi mondial ramane in Bucuresti. Dirijeaza Simfonia a IX-a de Ludwig van Beethoven (pentru prima data in auditie integrala in Romania), compozitii de Claude Debussy, precum si creatiile proprii: Simfonia Nr. 2 (1913), Suita pentru orchestra Nr. 2 (1915). Tot atunci are loc prima editie a concursului de compozitie „George Enescu”, in cadrul caruia compozitorul oferea castigatorilor sume de bani generoase, dar si sansa interpretarii acestor piese in concerte.

Dupa razboi isi continua activitatea impartita intre Romania si Franta. Din aceasta perioada dateaza interpretarile sale remarcabile ale Poemului pentru vioara si quartet de corzi de Ernest Chausson si ale Sonatelor si Partitelor pentru vioara solo de Johann Sebastian Bach. Intreprinde mai multe calatorii in Statele Unite ale Americii, unde a dirijat orchestrele din Philadelphia (1923) si New York (1938). Activitatea sa pedagogica capata o importanta considerabila. Printre elevii sai se numara violonistii Christian Ferras, Ivry Gitlis, Arthur Grumiaux si Yehudi Menuhin. Acesta din urma, virtuoz cu o profunda cultura umanista, a pastrat un adevarat cult si o profunda afectiune pentru Enescu, considerandu-l parintele sau spiritual.
Inca din anii imediat urmatori Primului Razboi Mondial, George Enescu a inceput sa acorde un Premiu de compozitie pentru cei mai talentati tineri creatori romani, decernat anual. Se acordau Premiul I, II, III si mentiuni, din banii compozitorului. Multe dintre lucrarile premiate au fost interpretate in concertele dirijate de Enescu.
In anii 1921-1931, George Enescu lucra la opera "Oedip", monumentala creatie dramatica si muzicala, care abia in ultimii ani a inceput sa se impuna pe scenele teatrelor de opera din lume. O dedica Mariei Tescanu Rosetti (fosta Cantacuzino), cu care se va casatori mai tarziu. Premiera operei Oedip a avut loc la Paris pe 13 martie 1936 si s-a bucurat de un succes imediat. Primul bariton care l-a interpretat pe Oedip pe scena operei din Paris a fost Andre Piernet. Opera se inspira din cele doua piese pastrate din ciclul de tragedii tebane ale lui Sofocle, Oedip la Colonos si Oedip rege. Libretistul operei a fost Edmond Fleg. Cariera internationala a operei a fost insa intrerupta de declansarea celui de-al Doilea Razboi Mondial, cand, in 1940, Paris-ul a fost ocupat de armata germana.

Opera si-a pastrat insa popularitatea in Romania, fiind de mai multe ori montata in timpul Festivalului international „George Enescu” din Bucuresti, premiera romaneasca datand din 1958, cand in rolul titular a evoluat David Ohanesian, regia apartinand lui Jean Ranzescu, iar dirijor fiind Constantin Silvestri. O spectaculoasa punere in scena s-a facut in regia lui Andrei Serban (1995), care a provocat numeroase controverse. In ultimii 20 de ani, "Oedip" s-a bucurat de nenumarate montari in mai multe tari ale lumii, printre care Italia, Germania, Austria, Marea Britanie, Statele Unite ale Americii, Portugalia.
In timpul celui de-al doilea razboi mondial, George Enescu a ramas in Bucuresti, avand o activitate dirijorala bogata, incurajand creatiile unor muzicieni romani ca Mihail Jora, Constantin Silvestri, Ionel Perlea, Nicolae Branzeu, Sabin Dragoi. Dupa razboi da concerte impreuna cu David Oistrach, Lev Oborin, Emil Gilels si Yehudi Menuhin.
In ultimii ani ai vietii a compus Cvartetul de coarde Nr. 2, Simfonia de Camera pentru douasprezece instrumente soliste, a finalizat Poemul simfonic Vox Maris pentru soprana, tenor, cor si orchestra (schitat inca din 1929), a inceput Simfoniile Nr. 4 si 5 - ramase neterminate (au fost orchestrate mai tarziu de compozitorul Pascal Bentoiu).
O data instaurata dictatura comunista, se exileaza definitiv la Paris, unde se stinge din viata in noaptea de 3 spre 4 mai 1955. A fost inmormantat in cimitirul Pere-Lachaise din Paris, intr-un cavou de marmura alba.

Stilul componistic al lui George Enescu este greu de definit, osciland intre stilul romantic monumental al lui Richard Wagner (in Simfonia Nr. 1), influentele muzicii franceze (de exemplu, in Cantecele pe versuri de Clement Marot), tendintele neo-baroce (in Suita orchestrala Nr. 2) si exprimarea moderna cu totul personala din muzica de camera, opera Oedip sau Simfonia de Camera. Trebuie remarcata influenta folclorului romanesc, evidenta in cele doua Rapsodii Romane, Sonata pentru vioara "cu caracter popular romanesc", Suita orchestrala Nr. 3 „sateasca”.
Celebritatea internationala a lui George Enescu se datoreaza in special Rapsodiei Romane Nr. 1, popularizata mai ales de Leopold Stokowski la pupitrul Orchestrei Filarmonice din Philadelphia, uitandu-se marile sale creatii. Prin Festivalurile Internationale „George Enescu”, care au loc cu regularitate in Bucuresti, cu participarea unor muzicieni de faima mondiala, opera muzicala enesciana este pusa in valoare.

Tweet



Nota!
Daca ai deja cont pe site-ul TravelWorld.ro, autentifica-te AICI si completeaza formularul de comentarii. Iti multumim.

:
Cod de securitate *