Craiova - Orasul Craiova din Romania
Acest site utilizeaza cookie-uri. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Aflati mai multe aici
Newsletter

Pentru a primi newsletter, introduceti
emailul dumneavoastra mai jos

Craiova
Craiova
In aceeasi regiune


Craiova



Istoria orasului Craiova incepe in perioada 400-350 i.e.n., dupa cum indica descoperirile arheologice, cand apare aici o asezare geto-dacica - Pelendava. La inceputul secolului al II-lea e.n., romanii au construit aici un castru, intai din valuri de pamant intarit (in timpul Imparatului Traian), apoi din piatra si caramida (in vremea lui Hadrian), iar Pelendava romana a cunoscut o viata infloritoare. Asezarea este mentionata pe Tabula Peutingeriana - o harta a imperiului roman, realizata ca urmare a initiativei imparatului roman Caracalla. Anul 225 (cand s-a definitivat aceasta harta) este considerat data primei mentiuni documentare a Craiovei.

Favorizata de pozitia geografica, Craiova ajunge targ la sfarsitul sec.XV, intins pe mosia puternicilor boieri Craiovesti, iar dupa prima jumatate a secolului al XVI-lea este numita frecvent oras. Puterea economica a familiei Craiovestilor i-a creat acesteia un statut de autonomie politica atat de larg, incat domnii aflati in scaun nu se pot mentine fara alianta cu aceasta adevarata dinastie boiereasca. De-a lungul vremilor, din randul familiei Craiovestilor au fost ridicati in fruntea tarii domnitori de seama: Neagoe Basarab (1512-1521), Radu de la Afumati (1522-1529), Radu Serban (1602-1611), Matei Basarab (1632-1654), Constantin Serban (1654-1658), Serban Cantacuzino (1678-1688), Constantin Brancoveanu (1688-1714).

Aparuta in ultimele decenii ale secolului al XV-lea, Marea Banie de Craiova a devenit intr-un timp relativ scurt cea de-a doua institutie politica importanta, dupa domnie. Veche institutie romaneasca, Bania a constituit la inceputurile sale o institutie locala, sateasca, derivata din obstea teritoriala. O data cu ridicarea lui Neagoe Basarab ca domn, in 1512, Marele Ban preia pentru teritoriul din dreapta Oltului atributiile domniei, dispunand si de o cancelarie in cadrul careia se redacteaza acte dupa forma celor domnesti. In a doua jumatate a sec.XVI, Marea Banie cunoaste un moment de criza datorat indeosebi tentativelor agresive ale turcilor pentru instaurarea unei dominatii efective in Tara Romaneasca. Marea Banie ajunge din nou o institutie de prim ordin in timpul lui Mihai Viteazul.

In timpul lui Mihai Viteazul, Craiova a cunoscut o puternica inflorire, izvoare contemporane prezentand orasul ca un important centru politic si militar. Craiova se afirma in politica romaneasca de centralizare ca un factor pozitiv, dand puterii centrale o boierime fidela si armate puternice, prezente in marile evenimente legate de Unirea celor trei tari romanesti. In 1593 Mihai Viteaza este inscaunat ca domn al Tarii Romanesti, iar dregatoria de Mare Ban ii este incredintata lui Preda Buzescu.

In 1735 in Craiova existau 836 de familii, reprezentand peste 4000 locuitori.

La inceputul sec.XVIII, ca urmare a dominatiei Portii Otomane asupra tarilor romanesti, pe tron sunt impusi domnitori fanarioti. Nicolae Mavrocordat, venit domn in Tara Romaneasca in 1716, este intampinat cu ostilitate de boierimea craioveana. Dupa infrangerea turcilor si pacea de la Passarovitz (1718), boierimea a salutat dominatia austriaca asupra Olteniei (1718-1739), dar in 1726, cand banul Gheorghe Cantacuzino este destituit, boierii din Craiova incep actiunile de impotrivire fata de administratia habsburgica. Stapanirea austriaca in Oltenia a determinat o agravare considerabila a regimului de obligatii economice si fiscale a producatorilor urbani si rurali. Nemultumirea populatiei era provocata de caracterul militar al exploatarii, precum si de colectarea veniturilor si bogatiilor provinciilor in visteria Curtii Imperiale. Amploarea haiduciei a determinat administratia austriaca sa infiinteze corpuri de slujitori meniti sa asigura paza si linistea provinciei. In 1734 s-au instituit in toate judetele oltene cete de panduri. La Craiova exista un corp de dorobanti, sub conducerea unui iuzbasa.

In 1770-1771, din cauza starii de razboi (Bucurestiul era disputat intre ostile rusesti si cele turcesti), Craiova a indeplinit si rolul de capitala a Tarii Romanesti.

Dupa 1800 se incearca sistematizarea orasului: se paveaza principalele strazi cu bazalt artificial, gresie de Yvoir sau porfir aduse din Elvetia, Franta sau Belgia; se fac trotuare, iar pe marginea acestora se planteaza pomi. In 1854 se introduce iluminatul public, prin lampi cu ulei de rapita, apoi, din 1858, se folosesc lampi cu petrol, pentru ca, in 1887, la Teatrul Theodorini sa se aprinda primele becuri electrice, iar din 1896 orasul sa aiba propria sa uzina electrica (cu echipamente AEG). Craiova a fost primul oras al tarii alimentat cu curent electric pe baza de motoare cu combustie interna. Tot in 1896 se introduc serviciile de salubritate.

In timpul ocupatiei tariste (1828-1834), Craiova cunoaste o noua crestere economica - principal centru comercial al Olteniei, exporta in Austria si Turcia cereale, piei, ceara, animale, seu si cervis. Cerintele mereu crescande ale exportului au determinat infiintarea la Craiova, in 1846, a primei societati romanesti pe actiuni pentru transportul cerealelor cu vaporul pe Dunare, pana la Braila.

La 1848, intelectualitatea Craiovei s-a implicat activ in pregatirea si desfasurarea Revolutiei, dintre revolutionarii care aveau sa detina un rol marcant in desfasurarea evenimentelor revolutionare la Craiova remarcandu-se Gheorghe Magheru si Costache Romanescu. Chiar si dupa infrangerea Revolutiei si retragerea trupelor tariste din Oltenia (mai 1854), starea de spirit revolutionara a maselor a sporit. In lunile februarie - martie 1855 are loc la Craiova o puternica revolta, socotita de istorici momentul de varf al raporturilor de incordare ce au existat intre poporul roman si ocupantii sai din anii 1854-1856.

In primavara anului 1857 s-a constituit la Craiova Comitetul Unionist, in randul caruia se remarcau fosti luptatori de la 1848: Petrache Cernatescu, Emanoil Chinezu, Gheorghe Chitu. La 9 octombrie 1857 Adunarea Ad-hoc a Tarii Romanesti a votat in unanimitate pentru Unirea Principatelor. In preajma Unirii, Craiova numara circa 25000 de locuitori, situandu-se, din acest punct de vedere, imediat dupa capitala Tarii Romanesti.

Spre sfarsitul sec.XIX, Craiova - cu cei peste 40000 de locuitori - era un oras ce avea mici fabrici si ateliere de produse chimice, masini agricole, arte grafice, tabacarii, textile, materiale de constructii etc. Populatia creste, astfel incat in 1910 s-au inregistrat 51404 locuitori. Era al doilea oras al Romaniei, dupa Bucuresti, care depasea 50000 de locuitori.

La Craiova, in 1913, in timpul guvernului Titu Maiorescu, se semneaza tratatul de pace prin care se incheie Razboiul Balcanic, tratat cunoscut in istorie ca Pacea de la Craiova.

In anii neutralitatii Romaniei de la inceputul Primului razboi mondial (1914-1916), la Craiova a fost stabilit cartierul general al Armatei I, insa dupa intrarea in razboi Craiova este ocupata de trupele germane si austro-ungare la 21 noiembrie 1916.

Incepand cu anii "60 orasul devine un puternic centru industrial; se dezvolta industria constructoare de masini si utilaje, de avioane, industria chimica, alimentara, usoara, a materialelor de constructii, industria electrotehnica, industria extractiva, industria energetica.

In 1968 Craiova este declarat municipiu.

Atractii si cladiri reprezentative ale Craiovei

Cea mai veche constructie din zona Craiovei care s-a pastrat, atestata ca atare, este manastirea Cosuna - Bucovatul Vechi, insa, din tot ansamblul initial a rezistat pana in zilele noastre numai biserica. Desi pisania indica data de 3 decembrie 1572, o veche cartografiere sustine ca manastirea ar fi fost zidita in 1483. Din punct de vedere arhitectonic, biserica este realizata in stil muntenesc, caracterizat prin sinteza dintre elementele populare autohtone si cele bizantine.

Biserica manastirii Jitianu, considerata ctitorie a lui Serban Voievod (1654-1658).

Biserici construite in stil brancovenesc - Sf. Ilie, construita in 1720 de vornicul Ilie Oteteliseanu si marii negustori ai orasului (zugravita de pictorul C.Lecca intre1840-1841, refacuta in 1893, pictura actuala fiind cea executata de Gh.Ioanid si Gh.Tattarescu), Biserica Tuturor Sfintilor (1700), Biserica Sf. Gheorghe Vechi (1730), Manastirea Obedeanu (1747), Biserica Mantuleasa (1786), Sfantul Nicolae (1794).

Biserica Sfantul Dumitru, ctitorita de Matei Basarab in 1652. Afectata de cutremurul din 1840, biserica este inchisa pana in anul 1889, cand au inceput lucrarile de restaurare sub conducerea arhitectului Andre Lecomte de Nouy, care a ridicat din temelii actuala constructie, fara a respecta stilul celei vechi.

Casa Baniei, cea mai veche cladire existenta azi in oras, datand din anul 1699. Refacuta de Constantin Brancoveanu, Casa Baniei are doua nivele, cu camere cu bolti de caramida la parter, cu camere si cerdace la etaj. A fost lucrata de catre mesterii arhitecti ai domnitorului, intr-un stil popular. Aici se aduna divanul Craiovei, iar in timpul ocupatiei austriece a fost resedinta administratiei stapanitorilor. Ulterior, cladirea a fost, succesiv: cartierul lui Murtaza Pasa (1737-1739), locuinta particulara a episcopului, localul primei scoli din Craiova (1750), local pentru tribunal, local de scoala pentru Gimnaziul "Fratii Buzesti" (1896-1914) si scoala normala de invatatoare, lacas pentru Muzeul Olteniei (1934-1948) si pentru sectia de etnografie (din 1967).

Palatul Jean Mihail (actualul Muzeu de Arta), realizat intre 1899-1907 de arhitectul francez Paul Gottereau, la cererea lui Constantin Mihail - unul dintre cei mai bogati oameni ai Romaniei din acele vremuri.

Casa Vorvorenilor - actualul sediu al Mitropoliei Olteniei - este un palat realizat dupa planurile arhitectului D.Maimarolu; el prezinta influenta mai tarzie a Renasterii franceze, caracterizata prin acoperisuri mansardate, multitudinea de ornamentari si stucaturi, interioare bogat decorate.

Universitatea, fostul Palat de Justitie, a fost proiectata, in 1890, de arhitectul Ion Socolescu si este o ilustrare a neoclasicismului in arhitectura.

O alta constructie deosebita este cladirea fostei Banci a Comertului, acum sediul Primariei Craiovei. Proiectata de arhitectul Ion Mincu, este terminata in 1916 de catre elevul sau Constantin Iotzu. Cladirea are un interior bogat decorat cu stucaturi, vitrouri, mozaicuri venetiene si grilaje de fier forjat.

O constructie interesanta, viguroasa, cu caractere arhitectonice populare, este fostul Palat Administrativ, astazi sediul Prefecturii si Consiliului Judetean Dolj. Opera a arhitectului Petre Antonescu, aceasta cladire a fost realizata intre anii 1912-1913.

Dupa primul razboi mondial, pe plan stilistic se continua stradania de afirmare a elementelor nationale in arta. In Craiova acestei perioade se construieste asa-numita Casa Alba (pe una din laturile gradinii centrale - English Park - realizata in stilul unui scuar londonez), dupa planurile arhitectului Constantin Iotzu.

Dintre realizarile contemporane trebuie sa amintim noul edificiu al Teatrului National, inaugurat in 1973.

Alaturi de constructiile amintite mai inainte, un punct de atractie al Craiovei il reprezinta Parcul "Nicolae Romanescu", unic in Romania si una dintre cele mai interesante realizari de acest gen din Europa. Proiectul, creatie a arhitectului francez E.Redont, a fost premiat cu Medalia de Aur la Expozitia Internationala de la Paris din 1900. Suprafata totala a parcului cuprinde peste 96 ha de plantatii (arboret, peluze, arbori, arbusti), o intindere de apa de 4 ha, un hipodrom de peste 20 ha, drumuri, alei si poteci pe o intindere de 35 km. Exista si o gradina zoologica, unde pot fi vazute indeosebi specii de pasari si animale indigene, dar si straine.

Gradina Botanica a fost amenajata din initiativa botanistului craiovean Al. Buia, cu scopul de a servi ca baza de studiu pentru studentii facultatilor de agronomie si horticultura, dar si ca zona de agrement. Gradina cuprinde o suprafata de 17 ha si este delimitata pe sectoare distincte: ornamental (aproape 4,5 ha), sistematic, flora globului, economic.

Institutii de cultura
Teatrul National, aparut in 1850
Teatrul de Papusi (1956),
Filarmonica de Stat "Oltenia" (infiintata in 1947)
Teatrul Liric (1972, devenit in 1996 Teatrul de Opera si Opereta "Elena Theodorini").
Biblioteci (prima biblioteca publica din Craiova a fost infintata in anul 1840): Biblioteca Judeteana "Alexandru si Aristia Aman", Biblioteca Universitara, care gazduieste Biblioteca Germana si Biblioteca Franceza "Omnia".

Personalitati
Petrache Poenaru (1799-1875), intemeietor al colegiilor nationale din Bucuresti si Craiova si conducator timp de trei decenii al invatamantului din Tara Romaneasca, inventatorul tocului-rezervor;
Nicolae Titulescu (singurul diplomat din lume care a detinut de doua ori - 1930 si 1931 - functia de presedinte al Ligii Natiunilor Unite, membru al Academiei Romane, Doctor Honoris Causa al Universitatilor din Atena si Bratislava, presedinte al Academiei Diplomatice Internationala);
Gogu Constantinescu (inventator, creatorul stiintei sonicitatii);
Henri Coanda (inventatorul primului avion cu reactie, parintele "efectului Coanda", membru de onoare al Academiei Regale Britanice);
Matematicienii Gheorghe Titeica si Traian Lalescu;
Astronomul Nicolae Coculescu (fondatorul Observatorului Astronomic din Bucuresti, laureat al Academiei de Stiinte din Paris);
Medicii Dimitrie Gerota, Demetru Paulian;
Scriitorii Alexandru Macedonski, Traian Demetrescu, Gib I. Mihaescu, Alexandru Mitru, Marin Sorescu;
Filosoful C.Radulescu-Motru (fost presedinte al Academiei Romane);
Pictorii Theodor Aman, Constantin Lecca, Eustatiu Stoenescu, Ion Tuculescu


Click AICI pentru mai multe poze din Craiova.




Share on Facebook



Nota!
Daca ai deja cont pe site-ul TravelWorld.ro, autentifica-te AICI si completeaza formularul de comentarii. Iti multumim.

:

Cod de securitate *

security image
 




Interviul TravelWorld.ro
Agentia de turism Tourex: Seriozitate, experienta, incredere. Descopera lumea cu o agentie verificata!

Cand analizezi serviciile unei agentii, trebuie sa tii cont de multe aspecte – experienta, diversitate, preturi, parerile altor turisti etc. Agentia de turism Tourex este partenerul de care aveti nevoie.

Vezi toate interviurile
Ultima firma inscrisa in site

Casa Hrisicos, Constanta

Linkuri sponsorizate

Jocuri si jucarii

City break

Articole
Top 10 cele mai luxoase cazinouri din lume

Pe taramul jocurilor cu mize mari, putine experiente rivalizeaza cu luxul extravagant din cele mai opulente cazinouri din lume. Ele sunt vitrine de grandoare, sofisticare si extravaganta fara egal. [citeste tot]

Vezi toate articolele
Cerere personalizata
Din Transilvania in Kamchatka
Mongolia 1, 26-30 iunie

Nici o poza, video sau carte nu m-ar fi pregatit pentru Mongolia! De indata ce am trecut granita, drumurile s-au terminat, este doar un loc gol, fara nimic, cu dealuri si munti dezolanti.Un peisaj terifiant, dur, dar de o mare frumusete. Este uimitor, dar [citeste tot]

Vezi tot jurnalul
Articole video
Fontana di Trevi
18-05-2011
Fontana di Trevi

Se spune ca, daca arunci o moneda in fantana, te vei intoarce la Roma ... dar trebuie sa o arunci peste umar, cu spatele la fantana.[...]

Las Vegas by night
23-03-2011
Las Vegas by night

Faceti turul Las Vegasului, noaptea. Lumini, hoteluri, atmosfera. Apoi si ziua si iar noaptea.[...]

Vezi toate articolele