Manastiri din Vrancea

Manastirea Rogozu, cu hramul Nasterea Sf. Ioan Botezatorul, este situata in partea de sud-est a Subcarpatilor Vrancei, in comuna Slobozia Bradului. Intemeiata in 1647, in vremea lui Matei Basarab, manastirea s-a chemat initial schitul Poiana Rusului. Distrus de un incendiu in 1812, locasul a fost reconstruit in 1820 de catre boierul Constantin Robescu. Atunci a fost ridicata o biserica de zid, inchinata Sf. Ioan Botezatorul.
Biserica are forma de nava, cu altar, naos si pronaos. Intrarea in biserica se face printr-un pridvor adaugat cu prilejul lucrarilor de reparatii din 1958, iar interiorul este luminat prin ferestre mari, duble, doua in naos, doua in pronaos. Altarul este si el luminat de o fereastra mare spre rasarit. Usa din lemn masiv de la intrarea in pronaos a apartinut, se pare, vechii biserici de lemn. Podeaua bisericii este din lemn masiv, iar turla, inaltata deasupra pronaosului, are forma octogonala, pe o baza patrata si este acoperita cu tabla. Pe patru din cele opt laturi, pe directia punctelor cardinale, sunt ferestre dreptunghiulare.
In exterior, biserica este decorata in partea superioara cu firide in care sunt pictati cei 12 Apostoli. Pictura originala, datand din anul 1867 si executata de Ghita Stoenescu, elevul lui Gh. Tattarascu, se mai pastreaza doar in altar. In restul bisericii, pictura actuala a fost executata de Adolf Cantini in 1958.
In 1960, manastirea, care numara la acea vreme peste 100 de maici, a fost inchisa, fiind repopulata abia dupa 1990.

Manastirea Recea se afla in satul Candesti, comuna Dumbraveni, la 20 km de Focsani, pe valea paraului Recea (de unde si numele asezamantului monahal). Este o manastire de maici si are ca hram: Adormirea Maicii Domnului, Sfanta Treime si Sf. Nicolae.
Drumul pana la manastire se face relativ usor, fie direct din soseaua nationala, pe langa albia paraului Recea, fie din satul Bordesti, pe un drum asfaltat pana in apropierea manastirii.
Biserica cu hramul Adormirea Maicii Domnului a fost consolidata in perioada 1985-1990. Actuala pictura interioara si exterioara a fost executata dupa anii 90. Biserica are forma traditionala de nava, cu trei turle pe pronaos si doua mici turle pe altar. Intrarea in biserica se face pe o usa metalica in fostul pridvor care astazi este o prelungire a pronaosului, delimitat de naos prin stalpi de zid. Catapeteasma este din lemn si dateaza din anul 1987. Pardoseala intregii biserici este realizata din gresie, parchet si ciment mozaicat, iar acoperiul este din tabla.
In cladirea noua este amenajat un muzeu care cuprinde mai multe obiecte de cult valoroase adunate de-a lungul timpului, icoane vechi din anii 1800, dar si vestita caramida pe care este inscriptionat numele monahului Antipa si anul 1877. Aceasta caramida a fost descoperita in timpul sapaturilor pentru reconstructia bisericii, chiar pe locul altarului si reprezinta marturia nu numai a existentei din vechime chiar pe acest loc a manastirii, ci si dovada darului de previzionara a preacuvioasei maici Iuliana Caragiou, care a intuit in 1947 locul unde fusese vechea manastire. Tot in muzeu se pastreaza si Sfanta Evanghelie de la anul 1749. Clopotul de 70 kg a fost donat in anul 1847.
Prima atestare a existentei unui locas de cult pe locul actualei manastiri Recea este datata in anul 1685, cand intr-un document al vremii este mentionat Schitul Recea. Apoi mai sunt facute mentiuni despre acest schit in 1700 si 1710.
Biserica a fost reconstruita la inceputul secolului al XIX-lea si reparata si consolidata in 1850, 1948, 1983. Istoria acestui asezamant monahal a cunoscut mai multe perioade de inflorire si de cadere in uitare. In urma Legii secularizarii averilor manastiresti din 1863, asezamantul este desfiintat ca manastire, ramanand sa serveasca doar ca biserica de parohie, pana in anul 1947, cand, potrivit marturiilor cu iz aproape de legenda, trei calugarite au poposit pe dealul unde se afla astazi manastirea, ascultand de inalta porunca primita in sufletul lor, de a repopula fosta asezare monahala. Una din calugarite era Iuliana Caragiou. In timpul comunismului, calugaritele de aici traiesc o noua perioada de asuprire si abia dupa 1990 manastirea a fost reinfiintata, executandu-se mai multe lucrari de restaurare si constructii noi pe cuprinsul manastirii.

Manastirea Varzaresti este asezata intr-un cadru natural ce indeamna la reculegere si regasire de sine, in apropierea satului Palanca din comuna Urechesti, in mijlocul unei paduri de stejar.
In incinta manastirii se afla doua biserici:
- biserica veche, datand de pe vremea intemeierii manastirii din anul 1644, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”. Biserica are ziduri masive, cu grosimea de un metru, iar pictura s-a pastrat doar partial.
- biserica noua, asezata in dreapta celei vechi si construita tot din zid la sfarsitul secolului al XIX-lea, prin stradania credinciosilor din zona. Biserica a fost fondata, conform inscriptiei de la intrare, in anul 1898 si sfintita in anul 1900 si are hramul „Sfantul Gheorghe". O parte din picturile din biserica noua au fost realizate de pictorul D. Nicoleanu din Buzau in anul 1901.
Clopotnita inalta de zid are un arc de bolta prin care se face intrarea in sfanta manastire. Din pacate, numeroasele cladiri care adaposteau chiliile, staretia, trapeza si celelalte incaperi anexe au fost distruse in timp, in prezent manastirea avand patru chilii in care locuiesc maicutele si parintele.
Contextul istoric in care a fost ridicata manastirea Varzaresti este cel al incheierii unei intelegeri de pace intre domnitorii Moldovei si Tarii Romanesti – Vasile Lupu si Matei Basarab, care, dupa mai multe conflicte armate si politice, au hotarat sa puna capat neintelegerilor, fiecare marcand acest lucru prin inaltarea unei manastiri in tara celuilalt.
Astfel, sunt construite manastirea Soveja in Putna si manastirea Stela in Targoviste. In acelasi timp, armasul lui Matei Basarab, Radu Varzaru, ctitoreste manastirea care ii poarta astazi numele, la hotarul dintre Moldova si Tara Romaneasca. Initial, manastirea a fost cunoscuta drept Schitul Urechesti, dupa satul in apropierea caruia a fost construita. Satul Urechesti este situat langa apa Milcovului, unde s-au dat mai multe batalii intre cele doua tari. Gasim mentionarea sa sub numele de Schitul Urechesti in “Cartea patriarhului Tarigradului, Dionisie” din 1681 si in “Carte de judecata cu privire la schitul Urechesti “ din 1729. In secolul al XVIII-lea, regasim in documentele vremii ambele denumiri, ca mai apoi sa se impuna numele de Varzaresti.
A doua jumatate a secolului al XVIII-lea a fost o perioada de grele incercari pentru viata manastireasca din Tarile Romane, in mare parte din cauza domniilor fanariote – o data cu venirea fanariotilor, administrarea unor manastiri a fost preluata de catre acestia. Astfel, in 1726 se mentioneaza ca “fugind calugarii de la acest schit, sezut-au schitul acesta multi ani pustiu si necautat de nimeni.”
O noua perioada de inflorire va cunoaste manastirea o data cu inscaunarea lui Chesarie ca Episcop de Buzau, in 1826.
In 1959, manastirea este desfiintata si trecuta in proprietatea CAP Urechesti, fiind redeschisa abia in 1990 ca manastire de calugari, iar 2006 asezarea monahala de la Varzaresti a devenit manastire de maici.

Fosta manastire Mera - un ansamblu de tip feudal fortificat - are o forma rectangulara, regulata, cu turnuri de colt pe doua niveluri. Gurile de tragere pentru tunuri si flinte se observa inca la nivelul zidurilor. Turnul ridicat la nord-vestul zidului de incinta are forma patrata, iar turnul de la sud-vest are sectiune rotunda. Intrarea in incinta, constand intr-o poarta masiva din lemn, prevazuta initial si cu pironi de metal, se face pe sub clopotnita, iar accesul in turn se face pe o scara spiralata din lemn.
O data aflat in interiorul complexului arhitectural, turistul descopera in partea dreapta Casa Domneasca, cunoscuta si sub denumirea de Odaile Staretei, in locul in care o serie de sapaturi efectuate in timpul restaurarilor a scos la iveala fundatii ale vechiului corp de chilii. Inima ansamblului o reprezinta Biserica „Sfintii Imparati”, un edificiu care impresioneaza prin volumetrie. Pridvorul era initial deschis, cu stalpi in forma octagonala care sprijineau arcade. Sfantului lacas i s-a adaugat insa un alt pridvor, cu o arhitectura deosebita.
Chipurile ctitorilor se pot vedea pe peretele vestic, intr-o fresca originala, iar ancadramentul care marcheaza intrarea in biserica este din piatra cioplita, in forma dreptunghiulara, profilata pe o bagheta rotunjita. Portalul de piatra imbraca forma unui arc de cerc in partea superioara, iar in partea inferioara are mici portiuni evazate si o baza cu motive florale. Deasupra pisaniei bisericii (postata deasupra usii de acces si scrisa cu caractere chilirice si grecesti) se afla o firida pe care este reprodusa „Buna Vestire”, pictura descoperita dupa cutremurul din 1977 si asociata hramului initial al bisericii. In interiorul sfantului locas, pridvorul este despartit de pronaos prin stalpi in forma octogonala, deasupra carora se intrezaresc trei arce in acolada. Stalpii sunt asezati pe cate un soclu, iar doua calote sferice dau maretie pronaosului, pe a carui parte de vest se remarca imediat pictura cu „Sfintii Imparati”. In aceeasi zona a bisericii, doua ferestre inalte asigura intrarea luminii naturale.
Mera este asezamantul monahal asezat in punctul cel mai sudic al fostului judet Putna, pe frontiera care despartea pana in 1859 cele doua Tari Romane. Implicarea familiei Cantemir in destinul de inceput al asezamantului are o logica militara, acesta fiind gandit si ca o cetate de aparare.
Inceputurile manastirii se leaga de istoria Odobestilor si a mosiei cu acelasi nume, care se intindea acum cinci secole de la Focsanii Moldovei, pe firul Milcovului pana la izvoarele acestuia, la Monteoru, invecinandu-se la nord cu Vrancea arhaica. Pe aceasta intinsa mosie, locuita de razesi, care-si avea resedinta in satul de sub poalele Dealului Sarba, podgorenii instariti aveau si odai la curaturile lor de pe Valea Milcovului. Cei mai rasariti detineau la mosioarele lor adevarate resedinte secundare, ingrijite de familii de robi tigani.
Una dintre aceste familii era familia Motoc, cea mai veche din Odobesti, dupa cum afirma Dimitrie Cantemir in “Descriptio Moldaviae”. Pe la jumatatea secolului al XVIIl-lea, Ioan Motoc din Odobesti, cu sprijinul si binecuvantarea episcopului Ioan al Romanului (Sfantul Ioan de la Rasca si Secu), nepotul mitropolitului Varlaam, a inceput constructia unui schit din lemn, cu hramul Sfantul Nicolae, la mosioara familiei Motoc de sub codrii Merei. In 1685, Ioan Motoc moare, iar vaduva sa a cedat schitul si mosioara noului domnitor moldovean, Constantin Cantemir (1685-1693). Din acest moment incepe etapa a doua a asezamantului, batranul voievod terminand schitul de lemn, caruia i-a adaugat un rand de chilii. Situatia se schimba cu venirea pe tronul Moldovei a domnitorului Antioh Cantemir (1695-1700; 1705-1707). Acesta decide sa transforme proprietatea familiei de pe Valea Milcovului intr-o manastire si resedinta domneasca. Pentru aceasta aduce mesteri din capitala Moldovei si regandeste intreg planul asezamantului, schimbandu-i configuratia, astfel incat edificiul sa capete grandoarea unei resedinte domnesti. In primul rand, incepe constructia unei biserici de piatra si caramida, ridica ziduri de aparare care se incheie la cele patru colturi cu turnuri puternice, constructia devenind o adevarata cetate de aparare pe granita de sud a Moldovei.
In cativa ani, ansamblul manastiresc este finalizat, iar biserica primeste hramul „Sfintii Imparati Constantin si Elena”, in amintirea tatalui sau, Constantin. Pentru a da greutate Manastirii Domnesti de la Mera, dupa sfintirea acesteia, Antioh aduce chiar osemintele tatalui sau din Iasi si le inhumeaza in biserica, intr-o cripta aflata pe latura din dreapta edificiului. In acest fel, in cateva decenii, dintr-un schit ridicat de familia Motoc, Mera avea sa devina o adevarata cetate si resedinta domneasca pe latura de sud a Moldovei. Dupa moda vremii, inaintea instaurarii domniilor fanariote, Mera a fost inchinata Manastirii Vatoped de la Muntele Athos, fapt care a adus cu sine si o cedare a asezamantului catre egumenii greci, care vor face din Manastirea Mera una din cele mai bogate mosii din sudul Moldovei. Daca initial averea schitului se constituia din donatiile facute de familia Motoc, Constantin Cantemir obliga toti razesii de pe Valea Milcovului sa-si vanda averile Manastirii Mera. Modelul a fost urmat de greci dupa plecarea domniilor pamantene, astfel incat - in cateva zeci de ani - Mera devenise un rival al Odobestenilor.
Profitand de episcopii greci care conduceau Biserica Moldovei, ca si de inaltii dregatori corupti pusi de domnitorii fanarioti, egumenii greci de la Mera au pus stapanire pe toate pamanturile Odobestenilor care se gaseau pe Valea Milcovului, in amonte de manastire, ba chiar aveau intinse proprietati in Podgoria Odobestilor, iar Schitul Manastirea din Odobesti era metoc al Manastirii Mera. Aceasta prosperitate le-a permis egumenilor greci sa se ocupe de intretinerea bisericii, a zidurilor si sa intreprinda alte lucrari de consolidare a cladirilor, de extindere a acestora si de reamenajare a cladirilor administrative, sub care se afla un labirint de beciuri si tuneluri, spatii pentru depozitare si refugii. O atentie deosebita a fost acordata clopotnitei monumentale, care aminteste de intrarea intr-o cetate, cu porti groase de lemn, intarite cu fier forjat, ridicata pe temelii solide, bine ancorata in ziduri. Revenind la biserica de zid ridicata de Antioh Cantenir, trebuie precizat ca aceasta a suferit mai multe reparatii si interventii de-a lungul celor peste 300 de ani. Fiind o cladire masiva si inalta, a avut de suferit la cutremure, reparatiile tinand de multe ori biserica inchisa. Cele mai mari pierderi le-a suferit la cutremurul din noiembrie 1940 si a fost nevoie de decenii de munca pentru ca in biserica lui Antioh Cantemir sa se poata sluji din nou.
Datorita importantei deosebite a ansamblului religios de la Mera, a faptului ca este cea mai importanta ctitorie a familiei Cantemir si pe peretele de vest a pronaosului, in partea stanga, se afla pictura originala cu ctitorii – Ursa si Ioan Motoc, Antioh si Constantin Cantemir si Episcopul Ioan – Ministerul Culturii a asigurat finantarea consolidarii Bisericii, a zidurilor si clopotnitei. Sfintirea bisericii a avut loc dupa 1989, pentru ultima parte a lucrarilor, un rol important avandu-l preotul Ticu Gavrila, parohul acestui lacas. Dintre egumenii greci care au marcat istoria Merei, merita mentionat Mitrofan Callerghi, despre care se spune ca este autorul restaurarii si consolidarii zidurilor dupa o perioada in care manastirea fusese jefuita de austrieci si turci, in drumul lor prin Tarile Romane. O etapa importanta in evolutia ansamblului monahal de la Mera a avut loc in primele decenii ale secolului al XIX-lea, cand egumen era Arsenie. Ca si Mitrofan Callerghi cu un secol inainte, Arsenie reface zidurile si biserica, curata captarea de apa si inzestreaza lacasul cu carti de cult de la Sfantul Munte.
Anul fatidic pentru Mera a fost 1863, cand, prin legea secularizarii averilor manastiresti, manastirea a fost inchisa, toate proprietatile confiscate, iar biserica transformata in lacas de mir pentru parohia care era pe cale sa se nasca. Plecarea grecilor si inchiderea manastirii au dat ocazia dezvoltarii satului cu acelasi nume, dar si distrugerii patrimoniului religios care se afla in biserica si cladirile fostei staretii, incat astazi cu greu mai pot fi identificate obiecte de patrimoniu care au apartinut odata Merei. Din fericire, a rezistat peste 300 de ani catapeteasma din lemn de tei, o bijuterie a sculpturii romanesti de la inceputul sec. al XVIII-lea, care impresioneaza si azi prin maiestria formelor si bogatia modelelor.
In ianuarie 2012, intr-un turn al Manastirii Mera a fost inaugurat Centrul de Informare Culturala, Istorica si Religioasa Cantemir, primul dintr-o serie de centre prin care Directia pentru Cultura si Patrimoniu National Vrancea isi propune sa promoveze si sa salveze memoria locurilor.

La doi kilometri in sudul orasului Panciu, sub Dealul Neicului, langa paraul Haulita, se afla Manastirea Brazi, a carei existenta incepe in secolul al XVI-lea. Gasim pe teritoriul manastirii, pe langa biserica cu hramul „Sfantul Gheorghe”, paraclisul „Nasterea Maicii Domnului”, care adaposteste moastele Sfantului Teodosie de la Brazi, canonizat de Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane si sarbatorit la 22 septembrie.
In partea de vest a manastirii se afla in constructie o noua biserica de zid, cu mult mai impozanta decat cea actuala. Paraclisul spatios este impartit in altar, naosul luminat de doua ferestre mari de o parte si de alta si pronaos. Turla este de forma octogonala, acoperita cu table, iar catapeteasma este din lemn sculptat. Acest paraclis, chiliile, staretia, trapeza si celelalte cladiri administrative sunt construite dupa 1990.
Legenda spune ca schitul Brazi a fost infiintat pe vremea lui Stefan cel Mare, chiar de catre domnitorul recunoscator ca pustnicul Gheorghe care vietuia pe aceste meleaguri i-a vindecat unul din oamenii sai credinciosi.
Alte surse indica drept intemeietori ai schitului doi calugari pe nume Sava si Teofilact, care au infiintat biserica subterana care se mai vede si astazi si o chilie sapata direct in pamant drept adapost. Spre sfarsitul secolului al XVII-lea, la acest schit se retrage mitropolitul Teodosie al II-lea, dupa ce a fost inlaturat din fruntea bisericii Moldovei de catre Dumitrascu Voda Cantacuzino, in 1675. Cuviosul parinte, care isi incepuse viata monahala la Brazi, se reintoarce pe meleagurile tineretii sale, continuand munca trudnica de ctitorire, reparare si inzestrare a manastirii Brazi, precum si a altor manastiri din zona: Musunoaiele si Trotusanu. Sfarsitul preacuviosului Teodosie a fost unul crunt, el fiind omorat de tatari in 1694, cand, in timpul unei navaliri, a refuzat sa dea odoarele sfinte destinate inzestrarii bisericii. Dupa moartea mitropolitului, manastirea Brazi isi continua viata tumultuoasa, trecand prin mai multe incercari – incendii, paraginiri, decaderi, dar si perioade de inflorire sub initiativa unor oameni evlaviosi. Astfel, in 1807 schitul este reconstruit aproape in intregime, fiind adaugate noi chilii si anexe gospodaresti. Tot in aceasta perioada este infiintat si schitul „Sfantul Ioan Botezatorul”, asezat mai sus de manastirea Brazi si destinat maicutelor batrane si bolnave. O biserica noua de zid este inaltata in anul 1834. In acelasi timp se executa lucrari de intarire a terenului, zidul de caramida ridicat in acest scop pastrandu-se pana astazi. Pe toata perioada conducerii manastirii de catre egumenul Dimitrie, aceasta a cunoscut o perioada de bunastare si inflorire. Dupa moartea lui Dimitrie, dar mai cu seama dupa greaua lovitura data de legea secularizarii averilor manastiresti, schitul decade, ajungand sa numere numai zece calugari. In primul Razboi Mondial, schitul a fost parasit si devastat de nemti, calugarii retragandu-se o data cu populatia. Cutremurul din 1940 da o noua lovitura grea manastirii, bisericile ajungand ruine. In 1949 manastirea este populata cu calugarite, pana in 1959 cand este desfiintata de catre comunisti. In 1990, doua calugarite cu mare credinta in Dumnezeu se stabilesc pe pamantul vechii manastiri, hotarate sa ii redea viata si maretia de altadata. Astazi, dupa 20 de ani, se poate spune ca au reusit pe deplin, o manastire infloritoare ridicandu-se pe aceste locuri.

Manastirea Cotesti este asezata la trei kilometri de localitatea cu acelasi nume, in marginea unei paduri. Biserica manastirii, cu hramul “Sfanta Treime”, a fost construita in secolul al XVIII-lea si consolidata si renovata in 2006. In biserica s-a pastrat pictura murala originala, insa intr-o stare avansata de degradare.
Ca toate bisericile traditionale din Moldova, si aceasta a fost construita in forma de arca, compartimentata in altar, naos si pronaos. Peretii bisericii sunt construiti din caramida, iar fundatia este din piatra. Zidul este masiv, avand o grosime de aproximativ un metro, iar catapeteasma este tot din zid. Trecerea din pronaos in naos se face pe sub o arcada sprijinita pe doi pilastri. O a doua arcada sustine bolta altarului, iar naosul este luminat de doua ferestre asezate de o parte si de alta a bisericii, pe peretii dinspre nord si sud. Gasim o a treia fereastra pe peretele dinspre sud in pronaos. Turla octogonala asezata pe o baza patrata are patru mici ferestre orientate in cele patru puncte cardinale. In exterior, biserica este decorata de jur-imprejur cu mici ocnite in care sunt pictati Sfintii Apostoli, iar deasupra intrarii este pictata icoana hramului - “Sfanta Treime”.
Clopotnita este construita din zid masiv si este asezata in partea de nord-vest a manastirii. Sub aceasta se afla o tainita care a servit de-a lungul timpului ca loc de refugiu.
Una dintre cele mai de pret comori ale manastirii este icoana facatoare de minuni infatisand-o pe Maica Domnului alaptand Pruncul - “Maica Domnului Hranitoarea”, cum o numesc maicutele de aici, datand din anul 1865.
Numele localitatii, preluat si de manastire, vine de la capitanul Stan Cotea, care, in 1470, a primit in stapanire mai multe sate din Vrancea de la Radu al III-lea cel Frumos. Interesant este faptul ca Manastirea Cotesti nu este o ctitorie a vreunui dregator domnesc din Tara Romaneasca, asa cum sunt majoritatea manastirilor de pe frontiera de nord a Munteniei, nici a unei obsti satesti, ci a fost intemeiata, cel mai probabil, la inceputul secolului al XVIII-lea de episcopul Buzaului, Stefan, asa cum atesta un pomelnic al ctitorilor manastirii Cotesti datand din anul 1720.
De-a lungul timpului, manastirea a fost locuita succesiv de calugari si de maici, cunoscand mai multe perioade infloritoare. In timpul Primului Razboi Mondial, biserica a suferit mari pierderi, toate manuscrisele, actele, hrisoavele domnesti care se aflau in posesia manastirii fiind distruse, iar unul dintre clopotele donate in 1859 de slugerul Cotescu a fost luat de germani.
Afectata de cutremurul din 1940, manastirea a fost restaurata in anul 1947, an din care se pastreaza si pisania de deasupra intrarii in biserica. In momentul desfiintarii manastirii, in 1960, manastirea numara 80 de maici care locuiau in 44 de chilii. Manastirea este repopulata dupa anul 1990, in prezent aici locuind numai cateva maici, prin stradania carora s-au construit cladiri din zid pentru trapeza, staretie si chilii. A fost renovata clopotnita si in 2006 s-au executat lucrari de renovare exterioara a bisericii.

Manastirea Dalhauti adaposteste icoana Maicii Domnului cea facatoare de minuni. Cele doua biserici, una din zid si cealalta din lemn, ambele monumente istorice, sfintele moaste ale Sfantului Mucenic Talaleu si ale Sfantului Ignatie cel Nou de la Constantinopol, colectia muzeala de obiecte de cult si icoane vechi, provenind din cea de-a treia biserica, distrusa de cutremurul din 1977 sunt alte motive pentru a vizita aceasta manastire.
Accesul in manastire se face printr-o poarta-clopotnita impunatoare, care face parte din ansamblul constructiilor ridicate dupa 1990. Manastirea este ridicata pe coasta destul de abrupta a unui deal, astfel incat pana la intrare si apoi pana sus, la cele doua biserici, se urca pe trepte de piatra si pe drumul in panta, amintind de accesul intr-o adevarata cetate medievala.
Biserica de zid, cu hramul “Izvorul Tamaduirii”, a fost inaltata intre anii 1466-1468 si reconstruita din temelie in 1829. Are forma de nava, cu contraforti puternici inspre rasarit, dar nu are turla si este acoperita cu tabla. Este luminata prin doua ferestre inguste asezate in naos, pe peretii sudic si nordic. Razboiul din 1916-1918 a afectat puternic biserica “Izvorul Tamaduirii”, care va fi reparata in mai multe randuri.
Biserica din lemn "Sf. Arhangheli Mihail si Gavril", construita, conform pisaniei, in 1810, este asezata pe fundatie de piatra si are forma de cruce.
In perioada 1840-1850, staretul Venedict ridica o a treia biserica, cu hramul “Sfintii Imparati Constantin si Elena”, insa aceasta nu a avut o structura de rezistenta, fiind construita numai din caramida, astfel incat se afla astazi in stare de ruina in urma cutremurelor prin care a trecut.
Pana in anul 1959, cand a fost desfiintata de comunisti, manastirea a fost populata de calugari. In 1990, manastirea este reinfiintata ca manastire de maici. Tot acum este readusa acasa Icoana Maicii Domnului facatoare de minuni, care fusese confiscata si expusa in diverse muzee din tara, la Posada si apoi la Bucuresti.

Manastirea Valea Neagra, asezata in satul omonim din comuna Nistoresti, este un lacas de maici inscris in lista monumentelor istorice nationale si a fost ctitorita in anul 1755 de catre parintele Maftei din satul Spinesti. In decursul istoriei sale, manastirea a avut mai multe functii, pe langa cea de loc de rugaciune si pelerinaj servind si ca scoala pentru laici. Ansamblul manastiresc se compune din biserica de lemn „Adormirea Maicii Domnului" si turnul clopotnita. Ca repere rutiere, manastirea se gaseste pe DJ 205 M, la 80 de km de Focsani, pe DN 2D pana la Valea Sarii, iar de acolo pe drum judetean pana la manastire.
Schitul Valea Neagra este cunoscut si ca schitul Vrancea sau al Vranceanului si poarta doua hramuri: „Adormirea Maicii Domnului” si „Pogorarea Duhului Sfant”. Ridicat in forma de nava, lacasul din lemn asezat pe o fundatie din bolovani este alcatuit dintr-o serie de elemente care se regasesc in partile care compun lacasul: altar, naos, pronaos si pridvorul inchis. Altarul, luminat generos, are o catapeteasma sculptata in lemn de tei, poleit cu foita de aur si bronz, iar pictura ce o imbogateste este opera unui anonim si dateaza din secolul al XVIII-lea. Peretii sunt impodobiti cu icoane din lemn, care substituie pictura murala. Una dintre bijuteriile ascunse ale locasului este tampla din lemn sculptat si aurit, ce poarta insemnele epocii postbrancovenesti, tampla care face parte din sistemul de boltire al bisericii in forma de corabie. Toate acestea sunt completate de maretia usilor imparatesti si de culorile vii si expresive care se regasesc in icoanele ce imbogatesc locasul. Naosul este separat de pronaos printr-o arcada de scandura, fixata in bolta, marginita de doi stalpi laterali. In continuare se intinde pridvorul inchis.Toate aceste compartimente ale lacasului sunt luminate de ferestre montate in lemn, peste care se suprapun arcade. Lemnul predominant in cadrul constructiei este cel de brad. A fost folosit pentru usile de la intrare si la cea de trecere din pridvor in pronaos, pentru pardoseala, dar si pentru captusirea peretilor, atat la interior, cat si la exterior. Acoperisul, conform arhitecturii locului, este din sindrila. Sub scandura care imbraca zidul extern, asezata pe verticala, se ascunde opera de secol XVIII, executata de mesteri anononimi. Arhitectura initiala se poate observa sub stresinile acoperisului, care releva elementele specifice constructiilor din lemn vrancene. Desi acestea nu se mai vad, conform mestesugului traditional, barnele solide din lemn sunt dispuse pe orizontala, cu elemente de decor ce intruchipeaza o funie impletita care leaga, intr-un mod infinit, intreaga structura. La mestesugul imbinarii lemnului se adauga maiestria pictorilor iconografi, a caror lucrare dainuie de mai bine de doua secole.
Clopotnita este o alta componenta a ansamblului manastiresc Valea Neagra. Constructia de trei etaje, primele doua in forma de patrat, iar ultimul octogonal, are parterul din piatra si ciment, iar restul nivelelor din lemn, respectand astfel arhitectura bisericii, acoperisul fiind din sindrila. Edificiul este monument istoric si isi trage faima prin structura sa care se ingusteaza dinspre baza catre varf. Unicitatea fiecarui nivel este data de ferestrele care se deschid catre cele patru zari.
In curtea schitului se mai gasesc cladirea pentru staretie, alte trei case taranesti, toate acoperite cu sindrila si chiliile. Un imobil de data recenta, format din parter cu cerdac, gazduieste chilii, trapeza, bucataria si camere pentru gazduirea pelerinilor.
Elementele de unicitate ale manastirii Valea Neagra se regasesc si in cateva legende care invaluie lacasul. Se povesteste ca pentru poleirea iconostasului s-a folosit aurul gasit intr-o comoara ascunsa, conform legendei berbecului cu lana de aur. De asemenea, faima sa se trage si de la minunile facute de-a lungul vremii de Sfanta icoana, in vremuri de seceta, molime si lacuste.
Monahii de la Valea Neagra au amenajat un fel de scriptoriu ca la Poiana Marului, marturiile celor care au trecut pe la schit in a doua parte a secolului a XVIII-lea aratand ca aici era un centru al artei monahale romanesti, unde circulau texte din tot spatiul rasaritean si de unde plecau traduceri si litografii care imbogatesc astazi muzee si colectii din toata lumea. Mai tarziu, aici a functionat si o scoala in care erau formati cantaretii bisericesti, din randul carora erau selectati tinerii ce erau apoi trimisi la Seminarul din Roman pentru a ajunge preoti in satele Vrancei. Tot la Schit a functionat si o scoala laica unde vrancenii aduceau copiii sa invete sa scrie si sa citeasca.
Secolul al XIX-lea a adus oarecare greutati vietii monahilor si din motive putin explicabile au fost perioade la sfarsitul secolului al XIX-lea si inceputul secolului al XX-lea cand schitul a fost inchis. In perioada 1894 – 1909, manastirea s-a transformat in biserica de mir, dat fiind faptul ca in urma secularizarii averilor manastiresti, conform ordinelor domnitorului Cuza, calugarii au parasit lacasul monastic. In 1920, se reinfiinteaza obstea monahala, iar in 1923, schitul Valea Neagra este mentionat intre cele 13 manastiri care apartineau atunci Eparhiei Romanului. Redeschis dupa al Doilea Razboi Mondial, viata a reintrat in normal pana la inceputul anilor 1950, cand monahii au fost trimisi la alte manastiri, iar la Valea Neagra au fost aduse 9 calugarite de la Trotusanu, conduse de stareta Petronia. In 1959, printr-un decret, s-a inchis din nou schitul si, in 1960, Valea Neagra redevine biserica de mir si este trecuta in parohia satului Herestrau. Cu sprijinul Episcopiei Buzaului, in 1968 Petronia Ciornea revine la schit si reface obstea de odinioara, pe care o pastoreste pana in 1993.

Manastirea Lepsa a fost intemeiata in 1774, la poalele Muntilor Vrancei, la initiativa monahului rus Kipsa. Dorinta acestuia a fost de a avea un lacas greu accesibil mirenilor, astfel incat calugarii de aici sa se poata ruga in tihna Bunului Dumnezeu, fara sa li se tulbure viata ascetica. In 1929, biserica initiala de schit a ars, fiind construita o alta la 1936.
Asezamantul este situat intr-un cadru de legenda, in vecinatatea soselei Lepsa-Soveja. Situata la 75 de km de Focsani, pe DN 2 D, Manastirea Lepsa este a doua asezare monahala importanta din Vrancea arhaica si a fost intemeiata la circa doua decenii dupa fondarea Schitului Valea Neagra.
Accesul este facil, facandu-se direct din sosea. La intrare, vizitatorul este intampinat de o fantana, iar cararea betonata il conduce spre intrarea in locas, care se face prin gangul clopotnitei. Pe bolta acesteia este zugravita scena nasterii Mantuitorului, insotita de Maica Domnului cu Pruncul. Pe interior, pictura zugraveste pe Domnul Iisus Hristos, ce tine o carte deschisa, in care se poate citi: „Eu sunt lumina lumii, cel ce-mi urmeaza mie nu va umbla prin intuneric.” Ansamblul monastic din zilele noastre este alcatuit din biserica din lemn veche, o bisericuta noua, clopotnita, o capela (paraclis), un aghiasmatar, corpuri de chilii si staretia. Inima manastirii de maici Lepsa este reprezentata de biserica din lemn, ce poarta hramul „Nasterea Maicii Domnului”, care a fost refacuta in perioada 1930 – 1936.
Edificiul in forma de cruce este lucrat din barne de lemn asezate pe o temelie din pietre de rau. Peretii, si cei de exterior, si cei de interior, au fost acoperiti cu scanduri, iar acoperisul este din sindrila. Turla, in forma de piramida, este dominata de o cruce din fier. Intrarea in lacas se face printr-un pridvor, inglobat in interiorul constructiei. Deasupra acestuia se ridica si o turla mare, patrata. Se traverseaza apoi pronaosul, naosul si se ajunge in fata altarului. Catapeteasma este captivanta prin coloristica ei extrem de vivace, de un albastru intens, in contrast cu ternul peretilor de scandura. Ca ornamente s-au folosit bucati de lemn sculptate si picturi, ce compun un ansamblu original in randul locasurilor de cult. Sculptura este opera unui mester din Focsani, Oreste Cantini, conform inscriptiei de pe iconostas. Peretii sunt incununati de icoane, armonios asezate in fata credinciosilor.
Printre tezaurele manastirii Lepsa este icoana Sfantului Nicolae, considerata facatoare de minuni. Icoana Sfantului Nicolae este singura care nu a fost mistuita in incendiul din 1929, fiind unicul element al fostei biserici de schit care se mai pastreaza. Un alt vestigiu este o icoana din 1584, pictata la Ierusalim. Printre giuvaiere este si policandrul ce lumineaza locasul, piesa ce a fost primita in dar de manastirea Lepsa de la regele Carol al II-lea, in anul 1934. Clopotnita din turnul de acces in manastire a fost renovata si continua sa domine intrarea in locas, fiind o componenta ce releva specificul arhitectural din partea locului. In cadrul schitului se mai afla o noua biserica, a carei constructie a pornit in 2008 si care poarta hramurile „Izvorul Tamaduirii” si „Sfintii Arhangheli Mihail si Gavril”.
De data recenta este si paraclisul din cadrul ansamblului, cu hramul „Sfanta Treime” si tarnosit in 1993. Acesta este pictat in fresca de catre un artist din Buzau. In braul de cladiri care inconjoara biserica Nasterii Maicii Domnului a fost integrat si vechiul corp de chilii, renovat integral. Acestuia i s-au mai adaugat constructii noi: staretia si alte chilii. Pe langa acestea mai este un imobil de zid, in forma de L, cu sala de mese, chilii, ce are cerdacuri si terasa inchisa. In vecinatatea constructiilor, tot in interiorul ansamblului, s-a ridicat un aghiasmatar din lemn, ce gazduieste slujbele de hram.
Schitul Lepsa, situat pe valea paraului cu acelasi nume, a gazduit, pentru inceput, calugari. In documentele vremii, se vorbeste ca edificiul a fost ridicat din banii localnicilor, iar la 1789 manastirea primeste de la satenii din Tulnici un „trup de mosie”. Ca si in cazul Schitului Valea Neagra, asezamantul primeste danii de la Obstea Vrancei si va fi administrat de aceasta, care alege staretul si se ocupa de veniturile sale. Prin aceasta metoda de administrare se observa o autonomie a asezamantului monastic fata de Eparhie. Pentru ca biserica initiala a fost arsa, nu se stiu foarte multe despre aspectul acesteia. Conform informatiilor pastrate, edificiul initial a fost de mici dimensiuni, in forma de cruce, cu o singura turla, tehnica de constructie folosita fiind cea a barnelor aparente. De-a lungul timpului, se pare ca manastirea a servit si ca centru de ingrijire a bolnavilor. Istoria nu mentioneaza prea multe evenimente din viata asezamantului pentru secolul al XIX-lea, doar ca se bucura de sprijinul Obstei Vrancei, ca locuitorii din nordul judetului ii treceau pragul ori de cate ori aveau prilejul, iar de hramul bisericii - „Nasterea Maicii Domnului”, ce se celebreaza pe 8 septembrie, veneau cu mic, cu mare sa se roage si sa-si intalneasca rudele care locuiau in satele indepartate din munti.
Ca si la Valea Neagra, la inceputul anilor ’50 in locul monahilor sunt aduse calugarite de la Manastirea Trotusanu, asezamantul devenind unul de maici. Acestea au fost luate sub conducerea egumeniei Paisia. La 1959, s-a pus lacat pe manastire, maicile au fost alungate, imobilele si padurile confiscate. Corpul nou de chilii a intrat in posesia liceului „Alexandru Ioan Cuza” din Focsani, terenul a ajuns la C.A.P. Tulnici, iar restul corpurilor de cladire au devenit magazii forestiere. Manastirea nu a fost insa abandonata si, cu mult curaj din partea conducerii Episcopiei, in acele vremuri tulburi pentru ortodoxia romaneasca, s-a reusit revitalizarea ei. Episcopia Buzaului a redeschis neoficial schitul in 1974, prin trimiterea aici a monahiei Gabriela Caruceriu. Sihastria a fost readusa la viata, biserica din lemn a fost restaurata si resfintita in 1982. Abia dupa 1989 schitul a fost repopulat si transformat in manastire, cu hramul „Nasterea Maicii Domnului”. Dupa 1990 au mai aparut si alte constructii noi, realizate de staretele ce au urmat la pastorirea locasului si cu sprijinul oamenilor de bine. Astfel, de data recenta sunt paraclisul, staretia, aghiasmatarul, o biserica noua de zid si chilii noi.

Manastirea Musunoaiele, din comuna Fitionesti, isi incepe istoria in a doua jumatate a secolului a XVII-lea. Strajuita de padure si imprejmuita de ziduri, intocmai ca o cetate medievala, Manastirea Musunoaiele se afla la circa 40 de kilometri de Focsani, pe drumul care duce spre Panciu.
Intrarea in asezamantul monahal se face pe sub arcada fastuoasei clopotnite, alcatuita din doua nivele. Pentru acuratetea sunetelor emanate de clopote, ferestrele sunt dispuse pe toate laturile edificiului. Majoritatea constructiilor care se regasesc in curtea manastirii sunt de data recenta, insa sunt asezate pe locul vechiului schit ridicat la jumatatea secolului XVII. Intreaga curte, cu constructiile ei, este dominata de biserica „Adormirea Maicii Domnului”, ce se prefateaza ca o catedrala. Constructia edificiului a inceput in 2002, iar sfintirea s-a facut in 2011. Pe acest loc a fost si biserica ctitorita de cel supranumit „Sfantul Inchisorilor”, staretul Evghenie Hulea.
Construit pe o temelie inalta, lacasul de cult isi primeste credinciosii in pridvorul deschis, sprijinit pe coloane. Mozaicul postat pe arcada din mijlocul stalpilor care deschid locasul zugraveste in imagini hramul „Adormirea Maicii Domnului”, iar un altul, ce isi are locul deasupra usilor de la intrare, il infatiseaza pe mantuitorul Iisus Hristos strajuit de imaginile Sfintilor, care incadreaza si usile. Sub cele trei turle, care incheie armonios alcatuirea bisericii in forma de cruce, se inlantuie doua brauri, formate din ferestre arcuite din zidarie, care intruchipeaza chipurile Sfintilor, lucrate tot in mozaic de sticla. In interior, frumusetea si distinctia sunt date de catapeteasma din lemn lucrata cu maiestrie, dupa modelul manastirilor vrancene. In prezent, in ansamblul asezamantului sunt cuprinse chilii, construite dupa 1990, impartite in doua corpuri, fiecare dintre acestea tinand de cate un paraclis. Unul poarta hramurile „Pogorarea Sfantului Duh” si „Acoperamantul Maicii Domnului” si a fost sfintit pe 8 septembrie 1996, iar cel de-al doilea are hramurile „Sfantul Ioan Botezatorul” si „Sfantul Ierarh Nicolae”, cu sfintire la 1 octombrie 2000. O alta cladire componenta este cea a staretiei. Imobilul este structurat pe doua nivele si reflecta influentele arhitectonice vrancene, prin pastrarea pridvoarelor cu stalpi si a balcoanelor centrale. La acestea se mai adauga si alte anexe gospodaresti care deservesc manastirea. Tot de Musunoaiele tine si cimitirul, care a fost reamenajat, una dintre imbunatatiri constand in montarea unor cruci de marmura alba la mormintele monahilor. Din zestrea manastirii mai face parte un iaz cu peste, intretinut de slujitorii lacasului.
Aflata pe Valea Zabrautiului, Manastirea Musunoaiele este simbolul rezistentei anticomuniste si asezamantul care a sustinut in mod tacit in primii ani de dupa al Doilea Razboi Mondial, apoi in mod deschis, rezistenta anticomunista din Muntii Vrancei.
Cel care a pus bazele primului schit de la Musunoaiele a fost Lavrentie, episcopul Romanului si ucenic al Sfantului Teodosie de la Brazi. Acesta a si inzestrat asezamantul cu danii si toate cele necesare vietii manastiresti, obtinand si unele scutiri de taxe pentru schit. Prima biserica de la Musunoaiele a fost din lemn si a purtat hramul „Adormirea Maicii Domnului”. Constructia nu a rezistat intemperiilor, iar un secol mai tarziu era ruinata. Renasterea bisericutei a venit in 1836, cand vrednicul staret de la Brazi, ce luase sub ascultare Musunoaiele, a decis ridicarea unui nou locas, tot din lemn si cu acelasi hram. Constructia s-a realizat in perioada 1839 - 1840, iar tarnosirea s-a facut in 1841. In diata sa din 24 iunie 1839, staretul Dimitrie de la Schitul Brazi spunea, printre altele: “Si fiindca la acest loc de tintirim au fost petrecatori si doi preasfintiti arhierei, anume Theodosie, proin-mitropolit al Moldovlahiei, si Lavrentie, proin-episcop al Romanului si Radautului, precum se gaseste scris prin documentele partilor de mosie de pe Zabraut, care sunt la schit si mai ales in diata ce face preasfintitul mitropolit Theodosie, ce iaste din leat 7201 (1692), octombrie, 14, in care cuprinde ca da schitului de la Cruce (Brazi) toate partile de mosie cate le avea la tinutul Putnii, cumparaturii si danii (…). Dupa care temei am osarduit a face si o sfanta biserica pe acele parti de mosie la Codru, pe hotarul Soldesti, pe apa Zabrautului, la obarsia hotarului, la poiana Marul si Parul, cu hramul Adormirea Preacuratei Maicii lui Dumnezeu si pururi fecioarii Mariei’’.
In 1863, prin secularizarea averilor manastiresti, facuta de domnitorul Alexandru Ioan Cuza, schitul este saracit. Fiind deposedat de mosiile detinute, calugarii nu si-au mai putut procura cele necesare traiului, asa ca s-au mai imputinat. Cu toate acestea, monahii au mai strans bani prin practicarea mestesugului care ii facuse faimosi, cel al lucrarii lemnului. In 1940, sub obladuirea ieromonahului Evghenie Hulea, staret al schitului, Musunoaiele si-au mai recapatat din maretia de dinaintea secularizarii. Inainte de toate, s-a ridicat o noua biserica, de zid de aceasta data. Din documentele pastrate reiese ca in 1945, la Musunoaiele isi aveau locul circa 30 de calugari, iar schitul detinea sase clopote, vii si mosii.
Schitul a fost inchis in 1959, iar frumoasa biserica de lemn „Adormirea Maicii Domnului”, chiliile si celelalte acareturi au fost distruse de vreme. Chiar in perioada comunista, pe la 1980, staretul de pe atunci a inceput sa reorganizeze spatiul sacru, iar dupa caderea regimului a putut sa-si desavarseasca opera si sa ridice cel mai mare ansamblu monahal din Vrancea postdecembrista. In 1990, Manastirea Musunoaiele reintra in randul schiturilor aflate sub coordonarea Arhiepiscopiei Buzaului si Vrancei. Biserica ridicata de Evghenie Hulea a fost demolata, deoarece era mult prea degradata, iar pe locul ei s-a ridicat noul lacas, maret precum o catedrala, ce a pastrat hramul „Adormirea Maicii Domnului”.





Tweet



Nota!
Daca ai deja cont pe site-ul TravelWorld.ro, autentifica-te AICI si completeaza formularul de comentarii. Iti multumim.

:
Cod de securitate *