Desi prima mentionare a Contelui Dracula apare in romanul lui Bram Stoker - "Dracula" (1897), nu Stoker a fost cel care a inventat acest nume. Originalul Dracula a trait in secolul al XV-lea, nu era conte, ci voievod si nu era vampir (si nici nu a fost vreodata asociat de traditia populara cu aceste fiinte). Numele lui era Vlad Tepes, iar Stoker nu stia nimic despre personajul istoric, insa i-a gasit numele intr-una dintre cartile pe care le studia ("Despre Principatele Valahiei si Moldovei, 1820), unde exista o scurta mentionare a domnitorului Dracula si a luptei sale impotriva turcilor. Ceea ce i-a atras atentia lui Stoker asupra numelui a fost o nota a autorului care preciza ca "Dracula" inseamna in romana diavol si, desi intentiona sa-si numeasca personajul "Contele Wampyr", numele "Dracula" i s-a parut a fi mai potrivit.
In timp, personajul istoric a ajuns sa fie tot mai des confundat cu cel literar, cu toate ca este foarte probabil ca Stoker nu l-a avut ca model pe Vlad Tepes in crearea eroului sau. Contele Dracula nu era primul vampir din istoria literaturii - vampirii existau in folclor de sute de ani, iar Stoker a folosit diverse informatii despre legendele locale din Transilvania, ca si din literatura engleza a secolului al XIX-lea.

Personajul Dracula s-a nascut dupa trecerea in eternitate a voievodului roman, dintr-o nalucire, dintr-o imagine care a fost mediatizata inca din 1488, incepand cu acele povestiri germane de groaza, ilustrate cu xilogravuri. De atunci, vampirul cel groaznic astfel imaginat a tesut o panza ca de paianjen in care se zbate Vlad, personajul real istoric. Motivul Dragonului era comun mai multor familii, cel al familiei Bathory avea trei colti, iar Elisabeta, contesa sangeroasa, a transformat castelul Cetnie, din nord-vestul Ungariei, intr-o macelarie, omorand fete tinere pentru a le folosi sangele la intinerire sau alte ritualuri magice. S-a facut tot posibilul ca aceste crime sa i se atribuie tot lui Dracula. De aici, si de la alte elemente de folclor, Vlad Tepes Dracula, infigatorul in tepe, a devenit un faimos print vampir din Transilvania secolului al XV-lea. Exagerarea cruzimii lui s-a datorat insa unor ecleziasti ce apartineau ordinelor benedictin, capucin si altele, care au refuzat subordonarea la legile tarii. Ei s-au refugiat in tinuturile germane, unde au creat povesti de groaza in care "indreptarea relelor" se traducea prin "cruzime". Un calugar, pe nume Iacob, pare sa fie autorul manuscrisului gasit la 1462 in manastirea Saint Galin din Elvetia, cel mai vechi document din campania anti-Dracula. Manuscrisul a avut un impact major asupra lumii germane.

Legendele populare au restabilit in cele din urma adevarul istoric. Vlad Tepes a ajuns astfel pana la noi ca un personaj viu, drept si aureolat de glorie. Lupta cruciatilor impotriva turcilor, condusa de Iancu de Hunedoara, s-a destramat dupa moartea acestuia, in 1456. Dar in iarna lui 1461 Tepes a lansat o provocare chiar falnicului cuceritor al Constantinopolului, sultanul Mahomed al II-lea. Campaniile dunarene, care au tinut pana la sfarsitul verii lui 1462, au starnit o mare valva, ce a adus admiratia intregii Europe pentru tactica si strategia lui Vlad Tepes, ca si pentru faptele sale de vitejie. Ecouri ale acestor batalii au fost consemnate de documentele oficiale ale vremii; dar atat cronicarii rusi, cat si cei germani au pastrat tacere asupra lor, din motive lesne de inteles.

Adevarul despre Dracula
Vlad Tepes s-a nascut in anul 1431 la Sighisoara. Tatal sau, Vlad Dracul, era in acea vreme guvernatorul Transilvaniei, functie in care fusese numit de catre imparatul Sigismund. Tepes a fost nepotul altui mare voievod roman: Mircea cel Batran (1386-1418).
In iarna lui 1436-1437, Vlad Dracul devine domnitor al Valahiei si isi stabileste resedinta la Targoviste, capitala principatului. Tepes si-a urmat tatal si a trait la curtea princiara sase ani. In 1442, din motive politice, Vlad si fratele sau mai mic Radu au fost luati ostatici de catre Sultanul Murad al II-lea si au ramas in Turcia pana in 1448, respectiv 1462. Eliberat dupa asasinarea tatalui sau de catre Vladislav al II-lea, Vlad Tepes afla si despre moartea fratelui sau mai mare Mircea, care fusese torturat si ingropat de viu de catre boieri la Targoviste.
La 17 ani, Vlad Tepes, sustinut de turci, incearca sa cucereasca tronul Valahiei, insa un alt doritor, Vladislav al II-lea, il invinge. In 1456, Tepes face o noua incercare, de aceasta data reusita, si acum este momentul in care isi incepe domnia cea mai lunga (sase ani) in care a comis multe fapte sangeroase care i-au adus controversata reputatie. Primul sau act major de razbunare a fost acela de a-i omori pe ucigasii tatalui sau. Astfel, in anul 1459 el a arestat toate familiile de boieri care participasera la asasinat - pe unii dintre ei i-a tras in teapa, in vreme ce pe altii i-a obligat sa mearga pe jos din capitala (Targoviste) pana la Poenari, unde au construit o fortareata pe ruinele unui alt vechi avanpost, deasupra raului Arges. Intrucat majoritatea boierilor au murit in aceste imprejurari, Tepes si-a creat o noua patura nobiliara.
Vlad Tepes a devenit foarte cunoscut datorita tehnicilor sale brutale de pedepsire: nelegiuitii erau jupuiti, fierti, decapitati, orbiti, spanzurati, arsi, prajiti, ingropati de vii sau trasi in teapa - aceasta din urma metoda fiind cea de la care provine supranumele Tepes.
La inceputul anului 1462, Vlad Tepes a lansat o campanie impotriva turcilor, de-a lungul Dunarii, reusind in anul 1462 sa obtina numai victorii si sa-i ingrozeasca pe turci. Pentru a se razbuna, sultanul Mehmed a decis sa invadeze Valahia, pentru a o transforma in provincie turca. El a intrat in Valahia cu o armata de trei ori mai numeroasa decat cea a lui Tepes. In aceste conditii, si fara nici un aliat, Vlad a fost nevoit sa se retraga la Targoviste. Mehmed a lasat partea a doua a bataliei fratelui mai tanar al lui Vlad, Radu, favoritul turcilor la tronul Valahiei. Acesta l-a urmarit pe Tepes pana la castelul Poenari, de pe malul raului Arges. Conform legendei, acesta este momentul in care sotia lui Vlad, pentru a nu fi capturata de turci, se sinucide aruncandu-se de pe stanci. Vlad, in schimb, a reusit sa scape utilizand un pasaj secret din munte. Ajutat de niste tarani, el s-a refugiat in satul Arefu si de aici a ajuns in Transilvania unde l-a intalnit pe regele Ungariei, Matei Corvin. Acesta in loc sa-l ajute, l-a arestat si l-a inchis la Visegrad. Vlad Tepes a ramas timp de doisprezece ani in Ungaria, in vreme ce fratele sau Radu a domnit in Valahia, fiind o marioneta a turcilor. Dupa primii patru ani, Tepes a avut voie sa se mute intr-o casa. Pentru a castiga bunavointa familiei regale, el s-a si casatorit cu sora regelui (dupa unele surse). A devenit catolic, fapt ce avea sa-i incante pe ungurii catolici.
In 1476 Tepes a intrat in Valahia cu ajutorul Moldovei si al Transilvaniei. Aceasta a treia domnie a sa nu a durat decat cateva luni. Vlad a fost asasinat pe campul de lupta, intr-o noua batalie cu turcii. A fost decapitat, iar capul sau a fost dus la Constantinopole, ca o dovada a mortii sale. Desi nu exista dovezi certe, se pare ca trupul lui Tepes a fost inmormantat la manastirea Snagov de langa Bucuresti.
Cei care doresc sa afle mai multe lucruri despre Dracula pot vizita locurile de mare insemnatate pentru viata lui, amintite in istorie sau in lucrarile de fictiune: castelul din Muntii Birgau, Sighisoara (unde se afla cetatea medievala si casa unde a copilarit Dracula), Castelul Bran, ruinele cetatii Poienari (reconstruita de Vlad Dracul), Palatul Regal si Turnul Chindia din Tirgoviste (capitala tarii in timpul domniei lui Vlad Dracul), manastirea Snagov de langa Bucuresti (unde a fost inmormantat Vlad Dracul), ruinele palatului lui Vlad Tepes din Bucuresti (Curtea Veche).

CASTELUL BRAN

Situat la 30 km de Brasov, intre Muntii Bucegi si Piatra Craiului, Castelul Bran este un important monument national si punct de reper al turismului din Romania, datorita atat frumusetii lui, a peisajului, cat si a legendei contelui Dracula.
Prima atestare documentara a Castelului Bran o reprezinta actul emis la 19 noiembrie 1377 de Ludovic I d"Anjou prin care brasovenii primeau privilegiul de a construi cetatea, careia regele ii subordona 13 localitati. Conducerea Cetatii Bran era incredintata unui castelan, care avea si atributii jurisdictionale, iar garnizoana permanenta era compusa din arcasi si balistari. Intre anii 1419-1424, cetatea revine in posesia lui Sigismund, pentru ca la sfarsitul secolului al XV-lea sa fie sub autoritatea comitetului secuilor, raspunzator de apararea sud-estului Transilvaniei, iar din timpul lui Iancu de Hunedoara sa treaca sub conducerea voievodatului Transilvaniei.
La 1 Decembrie 1920 Consiliul orasenesc al orasului Brasov doneaza Castelul Bran Reginei Maria, ca semn de recunostinta fata de contributia sa la infaptuirea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918.
Intre anii 1920 – 1927, Castelul Bran a fost restaurat sub conducerea arhitectului Curtii Regale, Carol Liman, care il transforma intr-o frumoasa resedinta de vara, inconjurata de parc, cu alei de promenada, lac, fantani, terase de popas, construind si casa de ceai. In anul 1938, Regina Maria lasa prin testament Castelul Bran, cu intreg domeniul, fiicei sale Principesa Ileana, care-l stapaneste pana in 1948.
Dupa expulzarea din tara a familiei regale, in anul 1948, Castelul Bran a intrat in proprietatea statului roman, ramanand o perioada abandonat si devastat. Din 1956, partial amenajat, Castelul a fost deschis ca muzeu de istorie si arta feudala. Fiind intr-o stare avansata de degradare, in anul 1987 castelul intra in restaurare, lucrare terminata in linii mari in 1993.


CETATEA POENARI
Ruinele acestei cetati, atribuita de traditie domnitorului Vlad Tepes, se gasesc in cheile Argesului. Cunoscuta si sub denumirea de Cetatea Poenari - dupa numele vechi al satului Poenari - ea a fost inaltata probabil in secolul al XIV-lea, ca loc de refugiu. Traditia populara leaga zidirea cetatii de numele legendarului domn Negru Voda si, desi neprecizat inca, locul ar putea fi, dupa parerea unor cercetatori, si vestita Posada unde s-a desfasurat in 1330 batalia dintre munteni si armatele regelui Carol Robert d"Anjou. Cetatea avea o forma alungita, ziduri groase de 2-3 metri si 5 turnuri de aparare: patru rotunde si unul prismatic. Cu toate ca in "Letopisetul Cantacuzinesc" se spune ca cetatea a fost ridicata din porunca lui Vlad Tepes, se pare ca aceasta intamplare este legata doar de refacerea sau completarea ei ulterioara.
Din a doua jumatate a secolului al XVI-lea, cetatea nu mai este amintita in documente - probabil parasita sau distrusa, ea a cazut incetul cu incetul in ruina. In prezent se afla in restaurare. O scara de beton urca de la poalele muntelui, din sosea, pana la ruinele cetatii, de la inaltimea careia pot fi vazute lacul Vidraru cu barajul hidrocentralei sale, iar in departare, piscurile Fagarasului si plaiurile Iezerului si Papusii.

CURTEA DOMNEASCA (TARGOVISTE)
Curtea domneasca din Targoviste a fost mentionata pentru prima oara in timpul lui Mihai I, fiul asociat la domnie al lui Mircea cel Batran. Pradata si arsa de turci de nenumarate ori, ea a fost refacuta si marita de domnitorii Vlad Tepes, Petru Cercel, Matei Basarab, Constantin Brancoveanu. Frumusetea constructiei si viata prospera a cetatii Targoviste se puteau compara cu mari orase ale timpului, insa anii de restriste, razboaiele si incendiile au distrus cea mai mare parte a constructiilor care formau ansamblul curtii domnesti. Monumentele ramase pana azi, documentele scrise, precum si alte marturii din veacurile trecute pot duce la reconstituirea infatisarii sale de atunci.
Casa domneasca (ruinata acum) era formata din doua corpuri de cladire, corespunzatoare celor doua epoci de constructie: din timpul lui Mircea cel Batran si din timpul lui Petru Cercel. Mutand in 1584 capitala Tarii Romanesti la Targoviste, Petru Cercel a dat casei domnesti infatisarea unui palat stralucitor, cu acoperis de tigla smaltuita in diverse culori. Fantanile si gradinile amenajate in terase pe panta dinspre Ialomita erau asemanatoare celor aflate in acea vreme in Europa, la curtile domnitoare, iar apartamentele lui Petru Cercel erau pline de fast si bogatie. In timpul lui Matei Basarab s-a zidit un coridor, care unea cele doua corpuri de cladiri, dand casei domnesti o infatisare si mai mareata. Constantin Brancoveanu a refacut aproape in intregime curtea domneasca, adaugand casei domnesti un foisor, suprapus vechii constructii. Biserica domneasca mare face parte din acelasi ansamblu si a fost ctitorita de Petru Cercel, infrumusetata si pictata din porunca lui Constantin Brancoveanu. Pe peretele vestic se desfasoara o adevarata procesiune (cea mai mare si completa, de altfel) a voievozilor munteni. Adanc infipta in interiorul zidului, o ghiulea de tun sta marturie a necrutatoarelor razboaie carora a trebuit sa le faca fata Targovistea.
Biserica domneasca mica, zidita probabil in secolul al XVI-lea, si-a pastrat in buna parte aspectul initial. Are ornamente din discuri ceramice si cel mai vechi pridvor, construit o data cu biserica. Cladirea din curtea bisericii, destinata a fi azil si spital, a fost ridicata de domnita Balasa, sotia lui Constantin Serban Carnu.

CURTEA DOMNEASCA (BUCURESTI)
Curtea Domneasca din Bucuresti a fost construita in secolul al XV-lea, din porunca lui Vlad Tepessi a fost refacuta la mijlocul secolului al XVI-lea de catre Mircea Ciobanul. Aceasta resedinta domneasca va deveni nucleul Bucurestiului in veacul al XVI-lea, concentrand in jurul ei intreaga viata a capitalei.
De la curtea domneasca din Bucuresti a ridicat steagul luptei antiotomane Mihai Viteazul. Arsa de turci in cursul luptelor din 1595 - cand domnul muta resedinta la Targoviste, de unde ea va reveni in mod definitiv in 1659 - resedinta domneasca va fi complet rezidita de Matei Basarab.
Venit la scaunul Tarii Romanesti, Constantin Brancoveanu da acestei curti o deosebita stralucire. Construieste o casa domneasca, o resedinta a doamnei, odai de zid pentru garda, ca si baia domneasca. Poarta principala de intrare era prevazuta cu turn de paza. Parjolita de incendii, distrusa de cutremure, cuprinsa de paragina in urma razboiului austro-ruso-turc din 1768-1774, aceasta resedinta domneasca ajunge de nelocuit. Astfel, Alexandru Ipsilanti este obligat sa-si cladeasca in 1775 o noua curte domneasca in Dealul Spirii - Curtea Noua. Dupa construirea acesteia, cladirile vechii curti, ajunse in stare de ruina, au fost cunoscute sub numele de Curtea Veche.
In prezent, cladirile aflate in perimetrul acesteia (printre care si vestitul Han al lui Manuc, construit la 1808) au fost restaurate, alaturandu-se ctitoriei lui Mircea Ciobanul, pastrata si azi si cunoscuta sub numele de biserica "Curtea veche". Edificiul poarta pecetea domniilor lui Grigore Ghica, Serban Cantacuzino, Constantin Brancoveanu. Frumosul sau portal dateaza din timpul lui Stefan Voda Cantacuzino. Din vechea pictura (realizata la cerinta fiilor lui Mircea Ciobanul si, mai tarziu, a lui Serban Cantacuzino) nu au mai ramas decat fragmente. In prezent, complexul arhitectural Curtea veche este in restaurare.