Manastirea Putna

Situata la 70 de km spre nord-vest de Suceava si la 32 de km de Radauti, intre obcinele Bucovinei, manastirea Putna este cea mai reprezentativa ctitorie a lui Stefan cel Mare.

Potrivit unei vechi traditii folclorice, dupa fiecare batalie castigata, Stefan cel Mare ar fi inaltat cate o biserica (fapt infirmat de realitatea istorica, intrucat, in primii noua ani de domnie, voievodul a purtat mai multe razboaie, dar nu a ridicat decat o singura biserica (Probota), iar intre 1466 - 1487, perioada in care s-au dus cele mai multe si mai importante dintre luptele sale pentru apararea tarii, Stefan cel Mare nu a mai ctitorit decat biserica de la Ramnicu Sarat).

Letopisetul anonim al Moldovei ne informeaza ca, dupa cucerirea cetatii Chilia, in ianuarie 1465, Stefan cel Mare a cerut mitropolitului, episcopilor si tuturor preotilor "sa multumeasca lui Dumnezeu pentru ce I-a fost daruit lui". Analele putnene si Cronica moldo-polona mentioneaza, alaturi de relatarea izbanzii de la Chilia, ca, la 10 iulie 1466, Stefan cel Mare a inceput zidirea manastirii Putna cu hramul Sf.Fecioare Maria.
Cercetarile arheologice din 1955 - 1956 au tras concluzia - eronata - ca in incinta manastirii Putna nu ar exista urme de vietuire omeneasca anterioare constructiilor in piatra din vremea lui Stefan cel Mare, insa unele cercetari ulterioare (1980 - 1982) au dus la constatarea ca pe actualul teritoriu al manastirii a fost amplasata o asezare monahala inainte de 1466. Aceasta descoperire este deosebit de importanta, deoarece situeaza intemeierea manastirii Putna in perspectiva altei traditii autohtone, potrivit careia o biserica noua se inalta, de regula, pe locul uneia vechi sau in preajma acesteia. Faptul se confirma in numeroase cazuri: manastirile Neamt, Bistrita, Moldovita, Pingarati, Slatina, Agapia, Sucevita si altele au fost ridicate pe locurile sau in apropierea unor schituri care le-au precedat. Un asemenea schit este foarte posibil sa fi fost si bisericuta de lemn de la Putna, atribuita lui Dragos-Voda si despre care traditia afirma ca ar fi fost inaltata la Volovat (1352 - 1353) si mutata in 1468 la Putna de catre Stefan cel Mare (in locul ei, la Volovat a fost construita o biserica din piatra, intre 1500 si 1502). Ca aceasta bisericuta de lemn este cu mult anterioara manastirii ridicate de Stefan cel Mare la Putna, o atesta nu numai traditia, ci si planul ei initial, in forma de nava dreptunghiulara, cu extremitatile est-vest poligonale, plan care a fost reconstituit cu destula exactitate si care este specific bisericilor moldovenesti din a doua jumatate a secolului al XIV-lea si prima jumatate a celui de-al XV-lea.
In lipsa unor dovezi certe, s-a afirmat ca vechea biserica de la Putna ar putea fi o ctitorie a lui Bogdan I (1359 - 1365), atribuita doar de traditia populara legendarului Dragos, care nu este inscris in pomelnicul de la Bistrita si nici nu este mentionat in actele interne, sirul domnilor moldoveni incepand, potrivit acestor surse, de la Bogdan. Trebuie tinut cont, totusi, ca traditiile si legendele opereaza uneori astfel de substituiri: biserica episcopala de la Curtea de Arges este atribuita lui Negru Voda (1377 - 1383), desi se stie cu certitudine ca ea a fost ctitorita de Neagoe Basarab (1512 - 1517). In apropierea bisericii de lemn se afla un alt locas de inchinaciune, atribuit de traditie lui Daniil Sihastrul si considerat anterior manastirii Putna, dar care reprezinta, de fapt, vestigiile unei biserici rupestre cu mult mai vechi. Nu este exclusa, desigur, asezarea temporara a binecunoscutului pustnic si prin aceste locuri, insa documentele il atesta in primul rand la Voronet, unde se afla si mormantul sau.

Tot in preajma manastirii Putna se afla si ruinele Sihastriei Putna, construita din piatra in 1758, pe locul unui schit de lemn, datand din primii ani ai secolului al XVIII-lea, care, la randul sau, fusese facut de vistiernicul Ilie Cantacuzino in preajma unui alt schit, mult mai vechi, despre care traditia locala spune ca a fost intemeiat pe vremea lui Stefan cel Mare de catre calugarul Aftanasie, fost tatar marzac (nobil, comandant de osti), convertit la crestinism. La 15 septembrie 1466, Stefan cel Mare emite un uric prin care face cunoscut ca a cumparat de la fratii Stan, Iachim si Simion Babici, pe doua sute de zloti tatarasti, satul Jicovul de Sus, daruindu-l manastirii Putna. Acesta este cel mai vechi document scris, cunoscut pana acum, care atesta "Putna" din tinutul Sucevei ca toponimic, in general, si ca nume al manastirii de aici, mai cu seama, constituind totodata marturia primei danii pe care domnitorul o face renumitei sale ctitorii monahale.
Daca ar fi sa apreciem durata lucrului la biserica dupa intervalul dintre fundarea si sfintirea ei, ar rezulta ca la acest edificiu s-a muncit peste patru ani. In fapt, construirea a durat mai putin (dupa toate probabilitatile, a fost terminata pe la sfarsitul anului 1469), dar invaziile tatare din 1469 si 1470 l-au impiedicat pe voievod s-o sfinteasca pana la 3 septembrie 1470. Potrivit documentelor vremii, ceremonia tarnosirii s-a constituit intr-un prinos de recunostinta pentru victoria moldovenilor impotriva tatarilor, la Lipinti, pe data de 20 august 1470. Gandita initial ca necropola domneasca, manastirea Putna s-a bucurat de interesul special al domnitorului, care a dezvoltat-o progresiv - dupa unele documente, in 1473 a fost construita o casa domneasca, iar din pisania puternicului turn al tezaurului, situat pe latura vestica, precum si din cea de pe fatada estica a turnului de intrare in manastire, aflam ca, la data de 1 mai 1481, actiunea de edificare a zidului perimetral, cu toate fortificatiile aferente, era incheiata. Pentru a spori prestigiul ctitoriei sale, Stefan cel Mare a decis mutarea de la Neamt la Putna a egumenului Ioasaf si a mai multor mesteri caligrafi si miniaturisti, care au organizat aici un scriptoriu manastiresc de reputatie sud-est europeana. Au fost infiintate, de asemenea, un atelier de broderii (in care se lucra cu fire de aur si argint, cu matasuri scumpe si pietre pretioase), ateliere de orfevrarie si icoane, de sculptura in lemn si piatra, de ceramica etc. Pe langa acestea, functionau la Putna si o scoala elementara, in care se invatau scrisul si cititul in greaca si slavona, dar si una de nivel mai inalt, unde se studiau retorica, logica, muzica psaltica si astronomia. In pofida atentiei de care se bucura, manastirea nu a scapat de o serie de dezastre. Dupa cum ne informeaza Letopisetele putnene, la 15 martie 1484, "in miercurea mare, la miezul noptii spre joi, a ars toata manastirea Putnei, cu desavarsire". Data evenimentului este controversata, iar proportiile sinistrului sunt greu de stabilit, intrucat, dupa unele indicii, activitatile curente din cadrul manastirii nu s-au intrerupt cu acest prilej, ceea ce inseamna ca aceasta nu a fost distrusa "cu desavarsire", ci doar partial. Noi incendii s-au produs in secolele al XVI-lea si al XVII-lea, iar la sirul evenimentelor care au provocat avarii ansamblului manastiresc trebuie adaugat si puternicul seism din 1739. Cercetarile arheologice au constatat ca biserica si dependintele de pe laturile incintei au fost reconstruite de fiecare data, cu respectarea aproape exacta a planurilor originale. Mult discutata si controversata a fost, mai ales, problema planului si a proportiilor initiale ale bisericii construite de Stefan cel Mare la Putna, precum si cele ale casei domnesti din incinta acesteia. Se stie cu certitudine ca prima biserica era un edificiu cu plan complex, de tip triconc, cu pridvor, pronaos, gropnita, naos si altar (adica exact cu aceleasi spatii interioare existente si in constructia actuala). Investigatiile arheologice efectuate in anii 1969 - 1970 au dovedit ca, inainte de incendiul din 1484 (dupa alte opinii, din 1480), interiorul cladirii era ornamentat cu o retea sumara de motive geometrice, iar dupa aceasta data a fost impodobit cu o fastuoasa pictura de cult, realizata probabil pana la sfarsitul secolului al XV-lea. In ceea ce priveste exteriorul, acesta a fost infrumusetat iniatial cu o bogata decoratie de discuri smaltuite, iar ulterior, cel putin pe anumite zone, cu un strat de tencuiala purtator al unei picturi policrome.
In 1559, in ansamblul manastirii Putna apare o noua constructie, ctitorita de Alexandru Lapusneanu si disparuta apoi in imprejurari necunoscute, despre care nu se stie ce destinatie avea si nici unde era amplasata, dar care este amintita in pisania cu stema, incastrata in peretele estic, exterior, al paraclisului Sf.Apostoli Petru si Pavel (din nefericire, aceasta pisanie este ilizibila chiar in locul unde se preciza ce anume a construit Alexandru Lapusneanu la Putna in 1559). Cu exceptia acestei constructii, se poate afirma ca manastirea Putna si-a pastrat configuratia arhitectonica initiala pana in vremea lui Vasile Lupu (1634 - 1653), cand biserica a fost supusa unei operatii de refacere totala - aceasta actiune a fost considerata de urmasi un act de vandalism impotriva ctitoriei lui Stefan cel Mare. Ion Neculce, in cronica sa, consemneaza ca, in lunile aprilie - septembrie 1653, cand au avut loc luptele pentru domnie intre logofatul Gheorghe Stefan, ajutat de munteni si transilvaneni, pe de o parte, si Vasile Lupu, ajutat de cazacii ginerelui sau, Timus Hmelnitchi, pe de alta, lui "Vasilie-Voda (�?%u015A) i s-au intunecat mintea spre lacomie, de au stricat Manastirea Putna, gandind ca va gasi bani, si n-au gasit. Si s-au apucat sa o faca din nou iarasi precum a fost si nu i-au agiutat Dumnezeu sa o faca. Ca au zidit-o numai din temelie, din pamant si pana la ferestri si i-au luat Dumnezeu domnia. Ca s-au sculat Gheorghie Stefan logofatul cu oaste asupra lui si l-au scos din domnie. Iar plumbul cu careli au fost acoperita Manastirea Putna l-au luat cazacii lui Timus, a ginerelui Vasiliei-Voda, de l-au dus la cetate la Suceava de au facut glonturi de pusca". Invins, Vasile Lupu se refugiaza peste Nistru, iar Gheorghe Stefan se proclama domn al Moldovei. Rezidirea manastirii continua cu mari intermitente si, conform pisaniei slavone din pridvor, de deasupra usii care duce in pronaos, "aceasta biserica a innoit-o Io Gheorghe Stefan-Voda si s-a sfarsit in zilele lui Istrati Dabija-Voda, in anul 7170 (1662) - cu alte cuvinte, la aproape 10 ani de la demolare.

In ciuda parerii exprimate de Neculce (si care se pare ca era generala in epoca), actiunea lui Vasile Lupu a fost una de restaurare, impusa de pericolul iminent al autodemolarii edificiului din cauza unor deteriorari ale fundatiei. Nu se poate totusi nega ca manastirea a fost intr-adevar pradata de cazacii lui Timus Hmelnitchi, a caror prezenta in tara a insemnat un sir de jafuri, fapt care a dus la asocierea domnitorului cu actiunile ginerelui sau. Gheorghe Stefan (1653 - 1658) si Eustratie Dabija (1661 - 1662), in actiunea lor de reconstruire a bisericii, au respectat structura planimetrica si spatiala a vechii biserici, fara sa-i refaca insa pictura interioara si decoratiunile exterioare, acoperisul de plumb si peretele plin dintre naos si gronita, pe care l-au marcat, in spiritul arhitecturii contemporane lor, prin doua coloane cu baze cubice si cu capiteluri compozite din care se desfac la mijloc si lateral trei arcade, frante usor in arce gotice, constatate pentru prima data, cu aceeasi functie delimitativa, la manastirea Galata din Iasi. S-au adus, de asemenea, unele modificari la sistemul de boltire al naosului, ale carui arce transversale sunt sprijinite pe o succesiune de pilastri, sustinuti de console (acelasi sistem se regaseste la Dragomirna, Solca si Trei Ierarhi, dar nu exista pe vremea lui Stefan cel Mare).
Desi zidurile bisericii recladite intre 1653 - 1662 reiau aproape identic planul vechii constructii, apar unele modificari, in spiritul arhitecturii religioase moldovenesti de la sfarsitul secolului al XVI-lea si din secolul al XVII-lea. Trebuie remarcat, in primul rand, acel brau median rasucit in torsada, care inconjoara biserica (aparut in Moldova mai intai intr-o forma simpla la Galata, apoi la Dragomirna si Trei Ierarhi, sub influenta arhitecturii din Muntenia, unde este pentru prima data reprezentat la biserica episcopala a Curtii de Arges). Apoi, vechile arcaturi care decorau fatadele bisericilor lui Stefan cel Mare, dispuse pe trei registre, micsorate succesiv spre cornisa, sunt substituite cu doua registre de arcade oarbe, dispuse deasupra si dedesubtul torsadei mediane (ca si aceasta, si sistemul de arcaturi decorative apare pentru prima data in Moldova la aceeasi biserica a manastirii Galata, ceea ce i-a facut pe unii monografi ai ctitoriilor lui Stefan cel Mare sa afirme ca Putna are ca punct de plecare planul Galatei). Tinand cont de planul originar al bisericii ridicate de Stefan cel Mare la Putna, dar si de decoratiile sale interioare si exterioare, devine evident ca asa-numitul prototip al stilului moldovenesc in arhitectura ecleziastica medievala a fost, de fapt, Putna, construita intre 1466 - 1469, si nu biserica manastirii Neamtu, terminata in 1497. Asadar, rezulta ca atat Neamtu, cat si toate celelalte biserici despre care se credea ca i-au urmat modelul - Dobrovat (1504), Galata (1584), Sucevita (1601), Solca (1620) etc - au avut ca exemplu vechea ctitorie de la Putna, care s-a impus prin functionalitatea, solutiile si proportiile sale, dar si prin aureola sa de necropola a celui mai glorios voievod moldovean din istoria acestei tari. Desi a mai suferit restaurari (pe vremea mitropolitului Iacov Putneanul (1750 - 1778) sau pe la mijlocul secolului al XIX-lea si in primii ani ai secolului al XX-lea), biserica manastirii Putna s-a pastrat asa cum a fost refacuta de catre Vasile Lupu si urmasii sai la tron. Sub conducerea mitropolitului Iacov, se consolideaza zidurile de incinta, ale bisericii si ale clopotnitei, se reface turnul portii, se reconstruieste in stil baroc tamburul turlei de pe naos si se repara acoperisul, se inlocuieste pardoseala si se aduce un nou iconostas (acelasi din zilele noastre). Pe langa acestea, viata monahala este revitalizata si se deschide si o scoala superioara de teologie pentru pregatirea clerului din Moldova. In anii 1901 - 1902, arhitectul austriac Karl Adolf Romstorfer procedeaza la o noua restaurare, insa modificarile sunt mai putine - partea superioara a turlei a fost suprainaltata cu mai mult de un metru, acoperisul de tinichea rosie a fost inlocuit cu unul din tigle-solzi smaltuite, de culoare rosie si neagra (acelasi tip de acoperis a fost pus atunci si pe turnul tezaurului, pe turnul portii, pe chilii si alte constructii din incinta manastirii).

In general, sub dominatia habsburgica (1775 - 1918), viata religioasa, culturala si economica a manastirilor bucovinene a avut de suferit, cea mai mare parte a acestor asezari monahale fiind desfiintate in 1783. Exceptie au facut Putna, Sucevita si Dragomirna, insa si aici au fost impuse restrictii drastice.
Manastirea Putna va cunoaste o perioada de adevarata renastere dupa anii 1960, cand este supusa unei ample restaurari. Este inlocuit acoperisul de tigla cu unul de cupru, cu stresinile mult mai largi, rotunjite amplu pe deasupra celor doua contraforturi ale pridvorului; sunt pregatiti peretii interiori in vederea zugravirii; se reface turnul tezaurului, caruia i se schimba acoperisul de tigla cu unul de tabla, i se inlatura platosa de zidarie adaugata in secolul al XVII-lea la partea sa inferioara dinspre vest, i se reface plafonul boltit din camera de la parter si i se obtureaza usa (care, de altfel, nu exista la constructia initiala). Lucrarile de restaurare a bisericii au durat aproximativ trei ani (1969 - 1972) si au fost conduse de arhitectii Ioana Grigorescu si Virgil Antonescu.

Ulterior, potrivit unui plan elaborat in 1970 de mai multi specialisti de la diverse institute din Bucuresti, a fost demolata vechea cladire a staretiei, de pe latura vestica, ridicandu-se in locul ei actualul sediu al muzeului si bibliotecii, inaugurat la 6 iunie 1976, un edificiu impunator, cu etaj, elegant si sobru.
S-a trecut apoi la renovarea si amplificarea paraclisului Sf.Apostoli Petru si Pavel, cladit din piatra in 1854 - 1856 pe locul celui de lemn ridicat de Iacov Putneanul intre 1758 si 1759. Initial, paraclisul avea doar altar si naos, insa, marit spre vest, dispune acum de un altar cu absida semicirculara, de un naos cu abside laterale drepte, de un pronaos cu turla pe centrul boltit si de un pridvor inchis, cu intrare pe latura nordica. Peretii interiori sunt impodobiti cu o pictura de inspiratie bizantina, executata de fratii Mihai si Gavril Morosan intre 1979 si 1983.
A fost demolata, de asemenea, cladirea ridicata la 1856 pe latura nordica si a fost construita in locul ei actuala staretie (proiectata de arhitectul Eugen Chefnoux si inaugurata in 1978), cu parter si mansarda.
Pe parcursul restaurarilor mentionate au fost inlocuite toate acoperisurile de tigla din incinta cu invelitori de tabla (exceptie facand anexele gospodaresti, care au fost mutate din fata manastirii in spatele ei).
O alta lucrare de restaurare vizeaza refacerea zidurilor perimetrale si a drumului lor de straja, dar si a casei domnesti, amplasata pe latura sudica a incintei, lucrari bazate pe investigatii arheologice si pe un releveu din prima jumatate a secolului al XlX-lea, reprezentand, probabil, acest edificiu, asa cum se prezenta el la data respectiva. Proiectul de restaurare a casei domnesti a fost elaborat de arhitectii Stefan Bals si Virgil Antonescu, iar investigatiile arheologice, desfasurate in anii 1980 - 1982 si menite sa elucideze pozitia, planul initial si modificarile ulterioare ale manastirii, au fost efectuate de cercetatorii Mircea Matei, Alexandru Radulescu, Radu Ciuceanu, Victoria Batrana si Mihai Camilar. Acestia au stabilit in final cateva concluzii si ipoteze: casa domneasca avea un plan dreptunghiular si era dispusa paralel cu latura sudica a incintei, la circa 8 m distanta de ea. Desi, in ansamblu, este vorba de o singura casa domneasca, aceasta a fost ridicata in doua etape: in prima, casa domneasca era reprezentata de o sala cu dimensiunile de 11,70 m x 7,10 m, impartita in doua traveie cuprinse intre piloni masivi de zidarie de piatra, care se succedau pe axa longitudinala a cladirii. Sala era acoperita de un sistem de bolti independente una de alta, construite sigur din caramizi. In aceasta etapa, casa domneasca nu dispunea de un spatiu de depozitare corespunzator, ceea ce a facut ca, la scurt timp dupa amenajarea ei, sa se construiasca in prelungirea casei, spre vest, un beci de dimensiuni impunatoare, apartinand celei de-a doua faze a casei domnesti de la Putna. Cu ocazia acelorasi cercetari s-a constatat ca, in paralel cu construirea bisericii sau imediat dupa anul 1470, la est de aceasta s-a ridicat un sir de chilii, modeste atat ca dimensiuni, dar si ca tehnica de lucru, dar si ca, spre sud-est de biserica, s-au ridicat unele constructii mult mai importante decat modestele chilii din chirpici amintite mai inainte, constructii de piatra si avand o destinatie nu tocmai usor de stabilit - se presupune totusi ca scopul lor era de a-l gazdui pe domnitor inainte de construirea casei domnesti propriu-zise.
In prezent, casa domneasca de la Putna este un edificiu impunator, cu etaj si mansarda, cu cerdace si decoratii ceramice, de inspiratie traditionala moldoveneasca. Constructia a fost inaugurata pe 15 august 1988, o data cu sarbatorirea hramului manastirii.

Dincolo de meritele arhitectonice ale edificiului, o buna parte din faima manastirii Putna provine din faptul ca aici este mormantul lui Stefan cel Mare, unul dintre cei mai priceputi conducatori de osti, aparator de tara, genial om politic, diplomat, organizator si ctitor de cultura romaneasca. Initiind un vast program constructiv, imbinand traditiile autohtone cu deschiderea catre marile fenomene artistice ale Europei, Stefan cel Mare ajunge treptat la inchegarea asa-numitului stil moldovenesc, care integreaza unitar elemente bizantine, gotice si renascentiste, intr-o viziune specifica spiritualitatii romanesti.
La Putna se pastreaza o insemnata colectie de arta medievala, constand in broderii, manuscrise, miniaturi, argintarii, icoane, sculpturi in lemn si piatra, si chiar si mormintele voievodale. Sunt de mentionat cateva tetraevanghele celebre: cel din 1473, executat de ieromonahul Nicodim (in care se afla si miniatura votiva care-l infatiseaza pe Stefan cel Mare in chip de donator), tetraevanghelul lui Paladie (1489) si tetraevanghelul anonim de la Stefan cel Mare si Bogdan al III-lea (1504 - 1507). Din colectia de icoane a manastirii Putna trebuie amintite in mod special Tripticul - Deisis (datand din secolul al XV-lea si daruit, conform traditiei, lui Stefan cel Mare de catre sotia sa, Evdochia de Kiev) si Icoana Maicii Domnului cu Pruncul, facatoare de minuni (datata cu aproximatie tot in secolul al XV-lea si adusa in Moldova, tot potrivit traditiei, de catre a doua sotie a lui Stefan cel Mare, Maria de Mangop).
Un capitol aparte al patrimoniului religios romanesc il constituie reprezentarile miniaturale sculptate in lemn, infatisand figuri si scene biblice, de pe crucile de mana si cele destinate Sfintei mese. Cel mai adesea, acestea sunt lucrate in lemn de cedru sau de chiparos si ferecate in argint aurit, gravat, filigranat, ajurat sau ciocanit in stilizari florale si geometrice, cu incrustatii de pietre pretioase si semipretioase. Desi restransa cantitativ, colectia de cruci sculptate de la Putna are o mare valoare artistica - aici se pastreaza cel mai vechi exemplar din patrimoniul romanesc al unei asemenea piese (o cruce de mana, sculptata si ferecata in 1503, din porunca lui Stefan cel Mare, pentru ctitoria sa de la Putna). O alta capodopera a sculpturii in lemn, apartinand tot manastirii Putna, este lada de sacristie considerata multa vreme ca fiind racla in care au fost aduse, de la Cetatea Alba la Suceava, moastele Sf.Ioan cel Nou. Desi este de origine italiana, aceasta piesa (realizata din lemn de chiparos si reprezentand patimile Mantuitorului) este o opera singulara in patrimoniul artistic din Romania si una dintre cele mai vechi sculpturi decorative in lemn pastrate intacta la noi.
Trecand de la sculptura in lemn la cea in piatra, este de mentionat ca, in a doua jumatate a secolului al XV-lea, sub domnia lui Stefan cel Mare, arta executarii lespezilor funerare ajunge la un inalt nivel - se constituie o adevarata scoala autohtona, cu trasaturi specifice, al carei repertoriu decorativ este alcatuit aproape exclusiv din stilizari vegetale si geometrice, in ansamblul carora motivele zoomorfe patrund foarte rar, iar cele antropomorfe, niciodata. Se impune acum tipul de lespede sculptata in relief, cu chenar marginal si inscriptie perimetrala, inchizand un camp central in care vrejurile meandrice, presarate cu felurite flori, se impletesc in combinatii pline de fantezie, descriind succesiuni de medalioane romboidale, ovoidale si circulare, asemanatoare acelora din frontispiciile manuscriselor si din chenarele unor broderii contemporane lor (astfel de lespezi se gasesc pe mormintele stramosilor comandate si asezate de Stefan cel Mare la mormintele stramosilor sai, ca si pe propriul sau loc de veci). Pe langa acestea, din patrimoniul manastirii Putna fac parte diverse obiecte lucrate din aur sau argint (in ciuda numeroaselor donatii, atat din partea domnitorilor, a dregatorilor, dar si de la oameni de rand, nici una dintre colectii nu s-a pastrat intacta, din cauza deselor jafuri suferite de manastire), dar si clopotele aduse aici din porunca unora dintre voievozii Moldovei (unele dintre inca in functiune).
Adevarat loc de pelerinaj, Putna se constituie intr-un centru spiritual si cultural de importanta universala, a carui valoare a fost recunoscuta atat de cercetatori, cat si de toti vizitatorii care i-au trecut pragul.







Tweet



Nota!
Daca ai deja cont pe site-ul TravelWorld.ro, autentifica-te AICI si completeaza formularul de comentarii. Iti multumim.

:
Cod de securitate *