Castelul Peles

Castelul Peles din Sinaia, resedinta de vara a regilor Romaniei, a fost construit la dorinta regelui Carol I al Romaniei (1866 - 1914), dupa planurile arhitectilor Johannes Schultz si Karel Liman, si a fost decorat de celebrii decoratori J.D. Heymann din Hamburg, August Bembe din Mainz si Berhard Ludwig din Viena.
Castelul Peles poate fi considerat cel mai important edificiu de tip istorist din Romania, avand caracter de unicat si este, prin valoarea sa istorica si artistica, unul din cele mai importante monumente de acest fel din Europa celei de a doua jumatati a secolului al XIX-lea.

Carol I a fost pentru prima data la Sinaia in 5-6 august 1866, cand a fost gazduit la manastirea din localitate, ridicata in 1695 de spatarul Mihail Cantacuzino. Din 1872, principele isi cumpara terenul, 1000 de pogoane, iar lucrarile de constructie a Castelului Peles au inceput in anul 1873, pe un teren aflat in proprietatea privata a suveranului, denumit initial domeniul Piatra Arsa si ulterior domeniul regal de la Sinaia. Constructia a fost finantata din fondurile regelui Carol I, dar si din lista civila, costurile etapei 1873 - 1883 ridicandu-se la suma de 6,5 milioane lei-aur, iar costurile globale, pana in anul 1914, la suma de 16 milioane lei-aur. Pentru rezolvarea problemelor puse de alunecarile de teren ce necesitau ziduri puternice de sustinere, cat si de prezenta izvoarelor subterane ce trebuiau captate intr-o retea de drenuri, la Sinaia a fost adus arhitectul-profesor Wilhelm von Doderer, dupa planurile caruia si in conditii tehnice identice celor de la Sinaia se construise complexul balnear de la Mehadia, pe atunci in Imperiul Austro-Ungar. Dupa doi ani de eforturi, la data de 10/ 22 august 1875 s-a desfasurat ceremonia punerii pietrei de temelie a Pelesului, moment marcat cu mult fast si incheiat cu urmatoarele cuvinte ale regelui Carol I: "Sa se ridice acest castel si sa fie terminat, pentru a putea deveni leaganul Dinastiei mele, al Dinastiei nationale". In temelii s-au zidit actul de fundatie si actul de constructie, alaturi de cateva monede cu efigia lui Carol I. Pe perioada de functionare a santierului, suveranul a urmarit cu foarte mare atentie lucrarile, pana in cele mai mici detalii, ceea ce a facut ca edificiul sa devina expresia cea mai elocventa a gustului artistic al primului rege al Romaniei.

Primele planuri arhitectonice pentru Castelul Peles au fost realizate de Wilhelm von Doderer. Acesta urmase studii de specialitate la facultatile de arhitectura din Sttutgart si Berlin, iar din anul 1862 lucrase la Viena (ca membru al biroului renumitilor arhitecti van der Null si Sickardsburg) la realizarea planurilor cladirii Arsenalului din capitala austriaca. In calitate de arhitect liber profesionist, realizase planurile pentru sediul Marelui Stat Major de la Viena si pentru complexul balnear de la Baile Herculane. In anul 1872 a fost contactat de Administratia Casei Princiare romane pentru realizarea planurilor resedintei de vara a suveranului roman. Incercand sa raspunda cerintelor suveranului roman, al carui demers constructiv se afla sub semnul austeritatii financiare, arhitectul a fost nevoit sa prezinte mai multe proiecte. Primul proiect, in stilul renasterii franceze, pare a fi inspirat de arhitectura castelelor de pe Valea Loirei; al doilea este inspirat de edificiile vieneze de pe Ringstrasse. Ambele proiecte implicau insa, prin amploarea si monumentalitatea viitoarei resedinte, cheltuieli pe care bugetul lui Carol nu le putea suporta. Al treilea proiect, desi mult simplificat, nu a corespuns nici el dorintelor suveranului si, in anul 1876, arhitectului i s-a reziliat contractul, iar conducerea santierului si realizarea unei noi serii de planuri i-au fost incredintate arhitectului Johannes Schulz.

Colaborator al lui Doderer, Schulz propune o cladire cu aspectul unui chalet (dupa cum era privita in epoca), care a corespuns atat viziunii si gustului artistic, cat si posibilitatilor financiare ale lui Carol I. Constructia s-a realizat in intervalul 1879 - 1883, iar decoratia interioarelor era preponderent in stilul neorenasterii germane, doar doua incaperi diferind stilistic: salonul turcesc si budoarul neorococo al reginei Elisabeta, astazi disparut. Alegerea stilului neorenasterii germane a fost deopotriva expresia gustului la moda in anii '70 ai secolului al XIX-lea in Germania, cat si ilustrarea convingerilor estetice ale lui Carol I. Acest stil imbina, in opinia contemporanilor, confortul cu esteticul si, nu in ultimul rand, permitea inserarea ultimelor realizari din domeniul tehnicii.

Castelul Peles va trece ulterior, in intervalul 1890 - 1914, printr-o etapa de ample transformari datorate in special arhitectilor Karel Liman si Andre Lecomte du Nouy.
Karel Liman a urmat studii de arhitectura la facultatile din Praga si Munchen, a participat, alaturi de firma Fellner und Helmer, la realizarea planurilor palatului Albert Rotschild din Viena, iar ulterior a realizat planurile castelului familiei princiare de Hohenlohe de la Javorino, in Slovacia. Dupa anul 1884 a lucrat ca arhitect restaurator in cadrul Ministerului Cultelor si Instructiunii Publice de la Bucuresti, iar in 1896 a devenit sef al biroului de arhitectura al resedintei regale de la Sinaia. Sub conducerea lui s-au derulat lucrarile de constructie ale castelului Pelisor si a grajdurilor regale de pe Furnica, cat si transformarea celorlalte edificii din parcul castelului, economatul si corpul de garda. Dupa 1920, la comanda reginei Maria, a efectuat lucrarile de restaurare si amenajare ale castelului Bran.
Prin amploarea sa, proiectul realizat de Karel Liman s-a apropiat de ilustrarea ideii de resedinta regala, asa cum si-a dorit-o suveranul la inceputuri. Noul arhitect, admirator al artei italiene, imbina in plastica fatadelor stilurile neorenasterii italiene si neorenasterii germane, iar in interior transforma Pelesul intr-unul dintre cele mai remarcabile monumente de arhitectura istorista, prin combinarea mai multor neostiluri. Tot atat de important, prin amenajarile de dupa 1900, la nivelul etajului al doilea a luat nastere unul dintre cele mai coerente ansambluri Art Nouveau din Romania. Resedinta a fost suprainaltata cu un etaj, de asemenea si turnul principal, subliniindu-se astfel maiestuozitatea fatadei principale. In forma sa finala, cladirea se desfasoara pe o suprafata de 3200 mp si are 160 de camere si peste 30 de bai. Dupa moartea lui Karel Liman, seful biroului regal de arhitectura de la Sinaia a devenit arhitectul Jean Ernest. Acesta era colaboratorul lui Liman inca dinainte de anul 1911 si, incepand cu 1930, s-a ocupat in mod special de intretinerea edificiilor regale de pe valea Pelesului, a realizat pavilionul de garda de la podul Carmen Sylva, precum si proiecte de reamenajari in castel. A detinut aceasta calitate pana in anul 1948.

Dintre firmele de antreprenori, constructori, proprietari de depozite de materiale, producatori de materiale de constructii, care au participat la edificarea si la intretinerea castelului Peles, citam: Bernheimer-Axerio-Ottony-Marchety (Bucuresti), Joseph Wagner (Munchen), Martin Copony (Brasov), C.S. Schiel (Busteni) s.a.
La infrumusetarea castelului Peles au colaborat, alaturi de arhitecti, si o serie de decoratori, cu precadere din Germania si Imperiul Austro-Ungar, precum J.D. Heymann, August Bembe, J. Dollitschek, Martin Stohr, Anton Pessenbacher, Bernhard Ludwig. Firma J.D. Heymann din Hamburg a realizat majoritatea decoratiunilor interioare ale castelului Peles, in faza 1883; oferta se remarca prin complexitate, incluzand de la piese de mobilier fix si mobil, elemente decorative din lemn, pana la textile (covoare, lambrechine) si seminee. Cele mai reusite dintre interioarele firmei din Hamburg erau Cabinetul de lucru al regelui, Biblioteca si Dormitorul cuplului regal. Se pastreaza pana astazi, cu mici modificari, Cabinetul de lucru al regelui si Biblioteca acestuia.
Lui August Bembe din Mainz i se datoreaza incaperile de primire realizate pana in 1883, precum Sufrageria, Marele Salon, Sala de teatru, Sala veche de muzica, de asemenea apartamentele oaspetilor de la etajul I, precum si o serie de piese de mobilier. Cel mai important decorator al resedintei regale, dupa anul 1900, este ebenistul-arhitect austriac Bernhard Ludwig - fiul (1866 - 1939), autorul majoritatii ansamblurilor decorative pastrate astazi la castelul Peles. Remarcabile sunt Holul de onoare (neorenastere germana), Apartamentul imperial (neobaroc), Apartamentul principilor de coroana (neorococo), apartamentele principeselor de Hohenzollern si de Wied (Empire si stil Adam), de asemenea atelierul de pictura al reginei si camere de oaspeti (Art Nouveau).
Firma Ludwig a fost infiintata in anul 1867 de catre Bernhard Ludwig - tatal, furnizor al casei Domnitoare a Romaniei inca din anul 1878. Acestuia i se datoreaza decoratia unor prestigioase edificii publice de la Viena, precum Parlamentul, Palatul de justitie, Muzeul de istorie naturala si Kunsthistorisches Museum. Din anul 1897 firma a fost condusa de catre Bernhard Ludwig - fiul, absolvent al facultatii de arhitectura din Viena, principalul decorator al castelului Peles si furnizor de mobilier al Casei Regale a Romaniei pana catre 1930. A realizat decoratii pentru resedintele familiilor regale ale Iugoslaviei si Albaniei, sediul Natiunilor Unite din Geneva etc.

Regele Carol I si-a investit resedinta particulara cu mai multe functiuni: de reprezentare, loc de decizii politice si lacas de cultura (rol conferit de regina Elisabeta). Functia de reprezentare implica, in primul rand, punerea in opera a unui program arhitectural monumental, vizitele efectuate de sefi de stat, evenimentele de stat si de familie ce au avut loc la castelul Peles pana in anul 1947. Intrucat in perioada 1875 - 1890, din motive financiare, regele renuntase la un proiect arhitectural grandios, Pelesul dobandind aspectul unei ample vile in stilul neorenasterii germane, in ultimul deceniu al secolului al XIX-lea, beneficiind de mijloacele necesare pentru realizarea unor modificari de proportii ale edificiului, Casa Regala a putut concepe spatiile de receptie; Sala maura, Salonul florentin, Sala coloanelor, Sala armelor, Sala de concerte si, nu in ultimul rand, Holul de onoare, principalul spatiu de primire al regelui Carol I. Sunt create de asemenea noi apartamente pentru oaspeti.

Schimbarea statutului politic al Romaniei in Europa si totodata relatiile de rudenie ale regelui si reginei Romaniei cu numeroase familii regale si princiare aveau sa determine o serie de vizite de stat ale unor capete incoronate, dintre care cea mai importanta este, in anul 1896, vizita imparatului Franz Joseph, care a fost foarte impresionat de frumusetea Pelesului. Printre numerosii oaspeti ai castelului s-au aflat regele Gustav al V-lea al Suediei, regele Albert I al Belgiei, regina Emma a Olandei, regele Ferdinand al Bulgariei, ducele Alfred de Saxa-Coburg-Gotha si de asemenea principii mostenitori Rudolf si Franz Ferdinand ai Austro-Ungariei, Kronprinzul Wilhelm al Germaniei, viitorul rege Edward al VII-lea al Marii Britanii, viitorul rege Vittorio-Emmanuele al III-lea al Italiei, printul mostenitor Yussuf Izedin al Imperiului Otoman. De remarcat faptul ca inaltii oaspeti erau primiti oficial la castelul Peles si nu la Palatul regal din capitala.
Vizitele regale si princiare de la Peles au stat la baza luarii unor importante decizii de politica externa, precum semnarea tratatului de alianta dintre Imperiul Austro-Ungar si Romania. Initiat cu ocazia vizitelor regelui Carol la Viena si Berlin, in 1883, tratatul a fost reinnoit de cateva ori, cu certitudine in 1892 si 1896, la castelul Peles.
Resedinta de la Sinaia era in mod firesc si cadrul de desfasurare al unor evenimente politice interne, extrem de importante. Cel mai semnificativ dintre acestea a fost Consiliul de Coroana din august 1914, in care s-a decis neutralitatea tarii in Primul razboi mondial, neutralitate respectata pana in anul 1916.

O data cu moartea regelui Carol I, in anul 1914, castelul Peles a fost mostenit de regele Ferdinand. Acesta, impreuna cu regina Maria, vor locui insa la Pelisor, iar Carol al II-lea si Mihai I la Foisor. Intre anii 1914 - 1930, aici are loc un singur mare eveniment si anume ceremoniile care au precedat Incoronarea de la Alba Iulia din octombrie 1922 (primirea scrisorilor de acreditare ale ambasadorilor extraordinari, festivitati si banchete). Dupa 1930, din dorinta de a-si spori prestigiul, regele Carol al II-lea redeschide cu fast portile castelului Peles, pentru diverse evenimente: marea sarbatoare a Semicentenarului castelului din 1933, receptiile anuale ale cavalerilor Ordinului Mihai Viteazul, nunta principesei Ileana in 1931, aniversari ale regelui Carol al II-lea etc.

Un aspect important al resedintei regale de la Sinaia il constituia viata artistica patronata de regina Elisabeta (1843 - 1916). Aceasta s-a dedicat operelor de binefacere, a fost un mecena pentru artisti si un filantrop pentru cei saraci. Temperament romantic, uneori cu o fantezie debordanta, ea a incurajat poeti, pictori, muzicieni, de la personalitati marcante, la artisti obscuri; cunostea insa adevaratele valori ale artei si este de notorietate aprecierea pe care o avea fata de George Enescu, protejatul sau si oaspetele obisnuit al castelului. Un alt oaspete ilustru, Vasile Alecsandri, a fost indrumatorul si colaboratorul poetei Carmen Sylva. La seratele muzicale si literare organizate la Peles, renumite in intreaga Europa, participau remarcabili oameni de arta precum Pierre Loti, Sarah Bernhard, Rejane, Paderewsky, Thibaud, Pablo Sarsate s.a.

La sfarsitul secolului al XIX-lea si inceputul secolului al XX-lea, la Sinaia se construiesc hoteluri de renume, precum Palace si Caraiman, care puteau primi numerosi oaspeti. In parcul orasului se ridica Cazinoul, cu o frumoasa sala de teatru si numeroase saloane, iar prestigioasa "Maison Capsa" din Bucuresti deschide un restaurant. Nu in ultimul rand, pe terenurile din aceasta zona, cumparate de importante familii boieresti, de industriasi si bancheri, se vor inalta frumoase vile, in varii stiluri arhitectonice, cu valoare de monument, unele utilizand stilul Fachwerk, dupa modelul castelului Peles. Desi nu se stie cate resedinte regale din secolul al XIX-lea au determinat nasterea unor orase, este sigur ca istoria edificarii castelului Peles se lega strans de dezvoltarea micii asezari de la poalele Bucegilor, localitate care, din 1874, la dorinta lui Carol I, capata numele de Sinaia, iar din 1880 este declarata asezare urbana.

Castelul Peles - arhitectura si decoratii
Caracteristicile arhitecturii exterioare ale Castelului Peles sunt specifice stilului neorenasterii germane: profiluri ascutite, verticale zvelte, forme neregulate, fragmentarea compozitiei fatadelor, asimetria corpurilor, abundenta lemnului sculptat si a elementelor decorative.
Terasele castelului, in stilul neorenasterii italiene, sunt impodobite cu statui, vase, coloane, fantani, acestea contribuind la reusita arhitecturii peisagistice a ansamblului.
Ca si la exterior, si in interior se intalnesc elemente ale neorenasterii germane, dar exista si incaperi in diverse alte stiluri, reluari ale renasterii italiene, engleze, barocului german, rococo-ului, stilului hispano-maur, turcesc etc.
Holul de onoare, cea mai somptuoasa sala de receptie a castelului, este amenajat de Karel Liman in anul 1911, pe locul unei foste curti interioare. El se inalta pe trei niveluri in centrul corpului principal al Castelului. Peretii salii sunt lambrisati in lemn de nuc intarsiat cu esente nobile si exotice pana la nivelul balcoanelor etajului 1, decoratia salii fiind inspirata de una dintre cele mai reprezentative incaperi de locuit ale Renasterii germane si anume camera "Fredenhagen", aflata in actualul Palat de Comert din Lubeck. La bogatia sculpturala a lambriurilor se adauga basoreliefuri si statuete din alabastru reprezentand subiecte mitologice, biblice si istorice. Deasupra acestora, friza de panouri intarsiate prezinta castele medievale germane si elvetiene ale familiei de Hohenzollern. Toata decoratia in lemn a incaperii, cat si o parte din mobilier au fost executate in atelierele vienezului Bernhard Ludwig, principalul artist decorator al Pelesului. La nivelul superior, intre arcadele balcoanelor primului etaj, sunt expuse tapiserii franceze de Aubusson din secolul al XVIII-lea, realizate dupa cartoanele lui Francois Boucher. Plafonul din sticla, impodobit cu vitralii reprezentand scene alegorice si motive heraldice, este mobil, putand fi actionat cu un motor electric sau manual.
Salile de arme au fost amenajate intre anii 1903-1906, intr-un spatiu decorat in stilul neorenasterii germane. Peretii sunt decorati la partea inferioara cu lambriuri din lemn de stejar, iar plafonul cu casetoane purtand steme si devize in limba latina. Salile cuprind o bogata colectie de arme, peste 4000 de piese europene si orientale, din secolele XIV-XVII. Panopliilor li se adauga o suita de armuri germane din secolele al XVI-lea si al XVII-lea si o pretioasa armura completa de cal si cavaler, de tip maximilian, unica in Romania. In Sala Mare, caminul monumental este decorativ (castelul are incalzire centrala din anul 1883); la partea superioara a acestuia, basorelieful, semnat de berlinezul Paul Telge, ilustreaza o scena din batalia de la Nicopole (1396). Pe polita se afla o spada germana de calau din secolul al XVI-lea, pentru decapitarea nobililor.
Ansamblul interioarelor este completat de vitralii, lucrari germane originale din secolul al XVII-lea.
Sala de consilii, amenajata in 1914, aminteste una din salile Primariei din Lucerna (Elvetia). Sculptura, intarsia si marchetaria sunt de o bogatie impresionanta.
Cabinetul de lucru, decorat cu piese ale atelierelor Heynmann din Hamburg in stilul neorenasterii germane, a fost finalizat in anul 1883. Se remarca un impunator birou si un pupitru destinate audientelor oficiale. Vitraliile, piese elvetiene din secolul al XVII-lea, reprezinta steme ale cantoanelor.
Sala veche de muzica a fost transformata dupa 1905, la dorinta reginei Elisabeta, in salon pentru serate literare. Picturile pe panza, semnate de Dora Hitz, ilustreaza basme germane versificate de Carmen Sylva, iar vitraliile - legende populare romanesti in variantele poetului Vasile Alecsandri. Mobilierul sculptat in lemn de tek este primit in dar de rege din partea maharajahului de Kapurtala.
Sala florentina (prima sala de receptie a castelului) se numeste si "Marele Salon". Spatiul este decorat in stilul neorenasterii italiene cu numeroase elemente de renastere florentina. Usile din bronz turnat, decorate cu personaje feminine si motivele florale au fost realizate in atelierele Luigi Magni din Roma. Caminul din marmura de Paunazio are la partea superioara reductii din bronz dupa Michelangelo. Plafonul, sculptat in lemn de tei, aurit, este decorat in centru cu o pictura, copie dupa Giorgio Vasari. Fastul si somptuozitatea incaperii sunt completate de doua mari candelabre, o oglinda, arta decorativa din sticla de Murano, doua lucrari originale de scoala Veronese si Bernardino Luini si alte piese, copii dupa maestri italieni.
Sala maura a fost proiectata de arhitectul francez Charles Lecompte du Nouy. Ea imprumuta in decoratie elemente de stil hispano-maur, plafonul si peretii fiind impodobiti cu arabescuri din stuc policromat si aurit. In fundal se remarca o fantana din marmura de Carrara, replica dupa o piesa aflata intr-o moschee din Cairo.
Sufrageria, in stilul neorenasterii germane, este opera lui August Bembe din Mainz. Pe dulapul-dressoir si pe masa sunt expuse piese de argint executate in atelierele Paul Telge si Edmund Wolenweber.
Salonul turcesc poarta pe plafon si pereti broderii manuale executate in atelierele Siegert din Viena. Ansamblul este completat de o colectie de vase turcesti si persane din alama.
Sala de teatru pastreaza in decoratie elemente ale stilului Ludovic XIV; are 60 de locuri si loja regala. Pictura plafonului si friza decorativa de aici sunt semnate de austriecii Gustav Klimt si Frantz Matsch.
Scara de onoare, proiectata de Karel Liman, face legatura intre parter si etajul 1. Se remarca bogatia sculpturala specifica neorenasterii germane. Sala de concerte adaugata in 1906 este decorata in stilul neorenasterii engleze - peretii lambrisati la partea inferioara si tapetati cu piele de Cordoba din secolul al XVIII-lea in partea superioara. Deasupra caminului din lemn si piatra de Ruschita se afla portretul reginei Elisabeta, realizat de Jean du Nouy. Aici s-a hotarat, la Consiliul de coroana din 1914, neutralitatea Romaniei in primul razboi mondial. Dintre instrumentele muzicale se remarca un pretios clavecin executat la Anvers in 1621, un pian cu coada verticala Bluthner si o orga Rieger cu doua claviaturi.
Dormitorul pentru oaspetii princiari este mobilat cu o garnitura in stil rococo realizata la Viena de ebenistul Bernhard Ludwig. Candelabrul din cristal de Boemia si statuetele din portelan de Meissen dau stralucire spatiului, completandu-l.
Sufrageria de la etajul 1 cuprinde un mobilier rustic breton din secolul al XVIII-lea. Piesele sunt decorate cu basoreliefuri reprezentand scene din viata taranilor bretoni, costume si obiceiuri ale acestora.
Apartamentul imperial se impune prin fast si solemnitate. Spatiul este amenajat in anul 1906, in vederea unei vizite pe care imparatul Austro-Ungariei, Franz Josef, urma sa o faca in Romania cu prilejul jubileului de 40 de ani de domnie a regelui Carol 1.
Decoratorul August Bembe a preferat barocul austriac, stilul Maria Theresa, caracterizat prin somptuozitate. O nota in plus de pretiozitate este data de tapetul din piele de Cordoba, original, din secolul al XVI-lea.






Tweet



Nota!
Daca ai deja cont pe site-ul TravelWorld.ro, autentifica-te AICI si completeaza formularul de comentarii. Iti multumim.

:
Cod de securitate *