Litoral 2024, Paste 2024, vara 2024, vacante, bilete concerte, cazari, sejururi
Login agentii Cont turist Lista operatori Publicitate Termeni si conditii Inscriere agentiiCastelul Banffy
Situat la 30 de kilometri de Cluj, Castelul Banffy este atestat documentar de la inceputul secolului al XIV-lea. In 1387, cladirile si terenul inconjurator au intrat in posesia familiei Banffy printr-o danie din partea regelui Sigismund, iar in 1680, un raport militar consemneaza existenta unor fortificatii. Intre 1740 si 1750, la ordinul lui Denes Banffy, castelul a suferit modificari, fiind refacut in stil baroc si adaugandu-ise galeria de statui, obligatorie pentru o resedinta aristocratica la acea vreme. Printre noile cladiri se numarau manejul, grajdurile, remiza si locuintele servitorilor. Descendentul lui Denes, Iosif, a ordonat demolarea cladirii portii, din al carei material s-a construit o moara pusa la dispozitia satenilor din Bontida. Unul dintre punctele de atractie ale resedintei era scoala hipica din interiorul uneia dintre cladiri. La sfarsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial, soldatii nazisti, aflati in retragere, au parjolit castelul, distrugand mobilierul, biblioteca si galeria de tablouri. Pe vremea comunistilor, ansamblul de cladiri a fost utilizat ca scoala de soferi, C.A.P. si spital pentru copii. In 1963, castelul Banffy a fost folosit ca decor pentru filmarile la "Padurea spanzuratilor", in regia lui Liviu Ciulei. Cum era nevoie de un foc, scenografii au aprins una dintre cladiri, cu toate ca incidentul ocupa doar cateva minute de film, iar distrugerile provocate au fost masive.
Din 1990, castelul a fost declarat monument istoric, dar nu s-au gasit fonduri suficiente pentru restaurarea lui, ceea ce a dus la lucrari partiale de renovare. Astfel, in 1998, Ministerul Culturii din Romania si British Council au invitat Institutul pentru Conservarea Cladirilor Istorice (ICCI) din Anglia sa participe, alaturi de organizatia specializata in restaurare Transylvania Fund, la un proiect de resuscitare a mestesugurilor traditionale de constructie. Trei ani mai tarziu, proiectul s-a mutat la castelul Banffy, aflat din 2000 pe lista celor mai periclitate 100 de situri din lume. Acolo lucrarile de restaurare incepusera in 1999, in urma acordului semnat intre Ministerul Culturii si Ministerul Patrimoniului Cultural din Ungaria. In 2000 s-a reusit acoperirea partiala a cladirii principale. Un an mai tarziu, s-a restaurat cladirea bucatariei, care include si un bastion ce facea parte din fortificatii. In interiorul acesteia functioneaza Cafeneaua Culturala. Apoi a fost randul cladirii Miklos, la a carei reconstituire s-a lucrat trei ani. La restaurarea castelului lucreaza o echipa formata din aproximativ 20 de membri, printre care mestesugari locali si studenti la constructii si arhitectura. In interior, eforturile sint minime si nu se incearca recrearea decoratiunilor initiale. Toate reparatiile aduse acoperisului se fac la nivelul solului, fiind ridicate apoi bucata cu bucata. Dintre cele 80 de statui aflate pe vremuri in galerie, la care se adauga si cele care decorau parcul, mare parte inspirate de antichitatea greco-romana, nu multe au supravietuit. 21 se afla la Cluj, iar la castel un Cadmos si un Helios ocupa pozitiile initiale, in timp ce tot acolo se mai gasesc cinci statui care isi aveau locul in cladirea principala.
Parcul din jurul castelului, construit in 1750 pe o suprafata de 70 de hectare, a fost, pana in 1830, baroc, cu alei rectilinii si terase largi, pentru a fi apoi transformat, in secolul al XIX-lea, in gradina romantica englezeasca. Ceea ce a insemnat diluarea formelor geometrice franceze, inlocuite de drumuri serpuitoare si lunci artificiale. Din 1944, el a trecut in custodia Ocolului Silvic, iar starea lui de agraveaza de la an la an, ca urmare a taierii copacilor si a permiterii pasunatului vitelor satenilor in parc. In 2001, Serban Cantacuzino, sustinut de organizatia internationala "Pro Patrimonio", s-a oferit sa restaureze parcul, dar Ocolul Silvic refuza sa-l cedeze Consiliului Judetean, care l-ar putea concesiona organizatiei "Pro Patrimonio". Desi restauratorii nu pot face multe pentru a opri distrugerea parcului, el este folosit anual, din 2003, ca sit de practica pentru studentii peisagisti de la Bucuresti si Budapesta.
Pentru ca functionarea ansamblului de cladiri nu poate fi asigurata exclusiv din diverse fonduri obtinute prin cereri, pentru viitor, una dintre optiunile luate in considerare este crearea unui restaurant in interiorul castelului. Cladirea principala a castelului ar putea deveni hotel si centru de conferinte. Restauratorii planifica sa amenajeze in 2006 o sala pentru uzul comunitatii din Bontida, iar pe termen lung, cel putin o camera va fi redecorata ca si originalul pentru a arata modul de viata initial al locuitorilor castelului. O zona a cladirii principale le va fi dedicata membrilor familiei Banffy - restauratorii au cunoscut-o deja pe Katalin, fiica ultimului proprietar, Miklos Banffy si care, la ora actuala, incearca sa recupereze castelul din custodia Ministerului Culturii. Deja castelul are o sala de conferinte, aceeasi in care se predau cursurile de restaurare, folosita de cateva companii cu sediul in zona.
In ultimul weekend al lunii august, la castelul Banffy se desfasoara o sumedenie de evenimente si activitati in cadrul Zilelor Culturale ale Bontidei, organizate anual din 2002. Copiilor le stau la dispozitie competitii de desen, dar si implicarea intr-un teatru de papusi. Ceea ce il singularizeaza sunt dimensiunile papusilor, lungi de sase metri. Adultii se pot delecta cu concerte de jazz, muzica clasica si rock, dansuri populare, targuri de produse artizanale, prezentarea ultimelor noutati din partea editurilor si, nu in ultimul rand, cu demonstratiile hipice si paradele ecvestre ce evoca atmosfera de odinioara a castelului.
Zilele Culturale atrag la castel aproximativ 3. 000 de vizitatori.
Tweet
Nota!
Daca ai deja cont pe site-ul TravelWorld.ro, autentifica-te AICI si completeaza formularul de comentarii. Iti multumim.
Cand analizezi serviciile unei agentii, trebuie sa tii cont de multe aspecte – experienta, diversitate, preturi, parerile altor turisti etc. Agentia de turism Tourex este partenerul de care aveti nevoie.
Vezi toate interviurilePe taramul jocurilor cu mize mari, putine experiente rivalizeaza cu luxul extravagant din cele mai opulente cazinouri din lume. Ele sunt vitrine de grandoare, sofisticare si extravaganta fara egal. [citeste tot]
Vezi toate articoleleNici o poza, video sau carte nu m-ar fi pregatit pentru Mongolia! De indata ce am trecut granita, drumurile s-au terminat, este doar un loc gol, fara nimic, cu dealuri si munti dezolanti.Un peisaj terifiant, dur, dar de o mare frumusete. Este uimitor, dar [citeste tot]
Vezi tot jurnalulSe spune ca, daca arunci o moneda in fantana, te vei intoarce la Roma ... dar trebuie sa o arunci peste umar, cu spatele la fantana.[...]
Faceti turul Las Vegasului, noaptea. Lumini, hoteluri, atmosfera. Apoi si ziua si iar noaptea.[...]
Vezi toate articolele
Protectia Consumatorilor ANPC
Autoritatea Nationala pentru Turism