Litoral 2024, Paste 2024, vara 2024, vacante, bilete concerte, cazari, sejururi
Login agentii Cont turist Lista operatori Publicitate Termeni si conditii Inscriere agentiiCrina Coco Popescu: Imi plac oamenii care incearca sa inteleaga, nu sa domine
Nu sunt atrasa de constructii, orase si lucruri cu care omul complica realitatea si se mandreste apoi de ce a realizat.
30-05-2011
Ce simti atunci cand esti pe munte? Ce iti place cel mai mult in acele momente?
Pe munte ma simt ca acasa, acolo stau, ma antrenez, practic sportul care ma pasioneaza, acolo se desfasoara practic cea mai mare parte a vietii mele. Ma simt bine. De ce urc pe munte? M-am intrebat de cateva ori, in diferite momente. De regula nu ma intreb, pentru ca asa traiesc eu, asa decurg lucrurile in viata mea si ele vin firesc. Mai des ma intreb de ce cobor, si aici, de fiecare data stiu foarte bine...
De unde ai mostenit aceasta pasiune? Cum s-a nascut ea?
Toata familia mea iubeste muntele. Parintii mei m-au luat cu ei pe munte de mica, la sase ani si cateva luni am fost, tin minte ca acum, la varful Omu din Bucegi, pe traseul Diham – Bucsoiu si de atunci am insistat sa ma ia mereu cu ei.
Cand ai urcat prima oara pe un munte?
Eu traiesc la Rasnov, un loc inconjurat de munti. De la mine din camera vad Piatra Craiului, din camera de zi, Bucegii, din spatele casei incepe Postavarul. Merg pe munte de mica, de fapt, de la joaca si tot ce inseamna timp liber se intampla pe munte. La un moment dat am incercat sa fac lucruri mai complicate: trasee mai lungi, escalada, ture de iarna, vai de abrupt si mi-am dat seama ca trebuie sa ma antrenez in mod special pentru a reusi. Cu o pregatire buna si o data ce am inceput sa capat experienta, in timp am putut merge pe munti renumiti din lumea alpina.
Ai uimit o lume intreaga cu performantele obtinute in alpinism, batand record dupa record. Pe tine ce te-a uimit in toate aceste lungi expeditii pe care le-ai facut? Peisajele, oamenii pe care i-ai cunoscut, culturile pe care le-ai descoperit?
Nu prea ma las uimita. Sunt foarte deschisa si avida de a intelege si retine toate lucrurile din locurile prin care merg. Nu judec ceea ce vad, nu compar, ci le iau asa cum sunt. De aceea, nu cred ca exista ceva care sa ma surprinda. Peste tot natura e fantastica, oamenii pe care-i intalnesc sunt directi, necomplicati, fiind, de cele mai multe ori, oameni care traiesc langa munte sau pe munte prin practicarea sporturilor montane. Nu sunt atrasa de constructii, orase si lucruri cu care omul complica realitatea si se mandreste apoi de ce a realizat.
Care au fost locurile care ti-au placut cel mai mult? De ce?
Circuitul celor sapte munti din "gradina Carpatilor", incepand cu Bucegii, Piatra Craiului si Fagaras, cei mai apropiati de Rasnov, continuand cu Retezat, Metaliferi, Rodnei, incheind cu masivul Ceahlau. In general, locurile unde m-am pregatit si unde am plecat in antrenamente si testele pentru expeditiile in muntii inalti.
Alpinismul este un sport deosebit de dur. E nevoie de forta si de o rezistenta fizica si psihica deosebita. Cum reusesti sa faci fata expeditiilor?
E nevoie de pasiune, cunostinte de tehnica si maiestrie sportiva. Expeditiile sunt considerate competitii in cadrul alpinismului sportiv. Ca reprezentanta a Federatiei Romane de Alpinism si Escalada, particip la competitii pentru care sunt pregatita, fizic si psihic si incerc sa ma prezint la un nivel cat mai inalt. Ma antrenez in cadrul Clubului Montan Altitudine, avand un program de antrenament ca al oricarui sportiv de performanta, dar cu multe elemente specifice beneficiind de cadrul natural din jurul Rasnovului.
De unde reusesti sa iei energia pentru a fi mereu in forma si gata de noi provocari?
Nu stiu, vine singura, o fi talent.
Ce simti in momentul in care ajungi in varful pe care doresti sa-l cuceresti?
Muntele il simti ca pe un prieten. Ma simt confortabil indiferent de vreme, stiu cand este timpul sa fac ascensiunea, cand e timpul sa astept. Ma bucur de toata frumusetea parcursului si de satisfactia atingerii varfului. Ma intreb, din cand in cand, ce as putea cuceri, cucerita de maretia si frumusetea trairilor? Pe varf e un moment special, cand te bucuri de frumusetea muntelui, a reusitei, ai sufletul plin si simti nevoia sa imparti bucuria cu prietenii, colegii si oamenii de munte si cei care-ti inteleg pasiunea si fericirea. Asta inseamna steagul pe care l-am dus pe fiecare varf. Majoritatea celor la care ma gandesc sunt in sau din Romania, iar ceilalti ma stiu tot de pe munti inalti si, implicit, stiu si steagul cu care fac poze pe varf.
Ai tinut o evidenta? Stii cati munti ai urcat pana acum?
Ii putem numara impreuna: 7 in Circuitul Seven Volcanoes, 6 in Circuitul Seven Summits, dar Elbrus si Kilimanjaro sunt in ambele circuite, deci raman 11, plus 6 varfuri peste 4000 m in Alpi si alte cateva varfuri cunoscute: Ararat in Turcia, Alam Kooh in Iran, Kazbeg in Georgia. Sunt cam 20.
Dintre oamenii pe care i-ai intalnit, cine te-a impresionat cel mai tare? De ce?
Au si nume, dar, in general, imi plac oamenii care se simt bine cu ei insisi, care traiesc linistiti, in ritmul lor interior, care stiu sa asculte linistea, care simt ca fac parte din natura si incearca sa inteleaga, nu sa domine.
Sunt foarte multe varfuri pe care ai stabilit recorduri. Care dintre aceste experiente te-a impresionat cel mai mult? De ce?
Categoric, cel mai impresionata am fost pe Mt. Sidley unde stiam ca nu mai fusese nimeni niciodata. Survolasem muntele inainte de a ateriza, pentru a ne face o parere asupra traseului pe care speram sa ajungem pe varf. In timpul ascensiunii am incercat mai multe variante, ne-am intors de cateva ori din drum si pana la urma am ajuns pe creasta craterului. Momentul atingerii varfului, cand toti cei patru componenti ai echipei am pasit in acelasi moment pe cel mai inalt punct al crestei, a fost impresionant.
Care a fost cea mai frumoasa panorama pe care ai vazut-o din varful unui munte?
Fiecare peisaj este frumos in felul sau, chiar nu pot sa clasific. Asta nu pentru ca nu as putea sa fac comparatii, ci mai ales pentru ca in momentele in care esti pe un varf, dupa un parcurs de cel putin 8-10 ore, dupa atata concentrare si efort, esti intr-o stare emotionala deosebita in care totul ti se pare fantastic. Atunci vezi clar. Totul e perfect si a meritat tot drumul de la plan pana la realizare.
Care a fost muntele cel mai greu de cucerit? De ce?
Nu cuceresc munti, nu cuceresc varfuri, nimeni nu o face in mod real, dar eu nu o pot accepta nici ca exprimare. Muntele e o parte din natura, nu poate fi ucigas, urat, neprimitor, ostil, el este pur si simplu. Daca ti se pare vreodata astfel inseamna ca nu e momentul potrivit sa fii acolo. Ca nu esti suficient de pregatit, ca nu intelegi suficient natura. Este semnul ca trebuie sa pleci si sa revii mai pregatit si mai intelept sau sa nu mai revii niciodata. Daca il simti ca pe un prieten, te simti confortabil indiferent ce vreme este, stii cand este timpul sa faci ascensiunea, cand e timpul sa astepti. Stii sa te bucuri de toata frumusetea parcursului si de satisfactia atingerii varfului.
Nu te-ai saturat de munte? Nu iti doresti si tu o vacanta la mare in care sa lenevesti toata ziua pe plaja?
Fac alpinism si alte sporturi montane cu pasiune, neconsiderandu-le munca, ci activitate de timp liber, nu am limitare in timp pentru a ma bucura pentru ca fac si in timpul liber acelasi lucru, transformand, practic, pasiunea intr-un mod de viata. Asa traiesc eu. Si nu am vacante, la mine totul e perfect si n-am nevoie de timp in care sa fac altceva.
Iti place sa calatoresti?
Nu calatoresc decat pentru a ajunge in locurile expeditiilor pe diferiti munti.
Unde ai petrecut cea mai frumoasa vacanta?
La Rasnov, in fiecare zi cat stau acasa. Acolo sunt muntii pe care ii vad si cand inchid ochii: Piatra Craiului si stiu exact fiecare loc din dantela crestei profilata pe cer; din sufragerie vad Bucegii si stiu exact locurile pe unde urcam la Omu sau la Malaiesti. Bucegii, Postavarul, unde fac antrenamente cel mai des, unde stiu toate traseele de mountain bike, potecile de cros, zonele de catarat.
Ce iti place sa faci in vacanta? Unde ti-ai dori sa petreci urmatoarea vacanta? De ce?
Nu vreau vacanta, inseamna ca in rest fac ceva ce nu-mi place si vreau pauze. Stiu ca am o viata linistita si bucuroasa. Intr-adevar, sunt lucruri planificate in sensul posibilitatii fizice de a face lucrurile respective, dar asta nu inseamna ca e o indarjire si o fuga dupa rezultate. Ca acestea au venit - e foarte bine! Eu m-am ales cu ce am vazut si simtit pe munte si cu modul de viata care imi place, pe care il voi urma cat timp imi va face placere, apoi voi gasi un alt lucru sa ma faca fericita.
Cum te relaxezi in timpul liber?
Mountain bike, escalada, snowboard, schi, inot, role, in functie de sezon.
In vacanta iti place sa fii cu pretenii sau preferi compania familiei?
Prietenii mei sunt pasionati de munte, sunt din zona activitatilor si sporturilor montane, colegi de la Clubul Montan Altitudine, deci din zona in care toata familia mea isi petrece timpul. Asa ca prietenii mei sunt comuni cu ai familiei mele si, in diferite moment, suntem impreuna.
Interviu realizat de Andreea Patru
Crina Coco Popescu a facut parte din prima echipa de alpinisti din lume pe Mt. Sidley, cel mai inalt vulcan din Antarctica, fiind prima alpinista din lume pe acest varf si prima alpinista din lume care incheie Circuitul Seven Volcanoes al celor mai inalti vulcani de pe fiecare continent. A stabilit recorduri mondiale de varsta, fiind cea mai tanara alpinista din lume pe: Mt. Vinson, Carstensz Pyramid, Mt. Giluwe, Ojos del Salado, Damavand, Ruta Ghetarului Polonez- Aconcagua, Mt. Ararat, Mt. Kazbeg. A stabilit recorduri europene de varsta, cea mai tanara alpinista din Europa pe: McKinley si Pico de Orizaba si a fost prima alpinista din Romania pe: Mt. Sidley, Mt. Vinson, Carstensz Pyramid, Mt. Giluw. Iar acesta este doar inceputul!
Tweet
Nota!
Daca ai deja cont pe site-ul TravelWorld.ro, autentifica-te AICI si completeaza formularul de comentarii. Iti multumim.
Cand analizezi serviciile unei agentii, trebuie sa tii cont de multe aspecte – experienta, diversitate, preturi, parerile altor turisti etc. Agentia de turism Tourex este partenerul de care aveti nevoie.
Vezi toate interviurilePe taramul jocurilor cu mize mari, putine experiente rivalizeaza cu luxul extravagant din cele mai opulente cazinouri din lume. Ele sunt vitrine de grandoare, sofisticare si extravaganta fara egal. [citeste tot]
Vezi toate articoleleNici o poza, video sau carte nu m-ar fi pregatit pentru Mongolia! De indata ce am trecut granita, drumurile s-au terminat, este doar un loc gol, fara nimic, cu dealuri si munti dezolanti.Un peisaj terifiant, dur, dar de o mare frumusete. Este uimitor, dar [citeste tot]
Vezi tot jurnalulSe spune ca, daca arunci o moneda in fantana, te vei intoarce la Roma ... dar trebuie sa o arunci peste umar, cu spatele la fantana.[...]
Faceti turul Las Vegasului, noaptea. Lumini, hoteluri, atmosfera. Apoi si ziua si iar noaptea.[...]
Vezi toate articolele
Protectia Consumatorilor ANPC
Autoritatea Nationala pentru Turism