Alin Totorean: Tot ceea ce fac e o pledoarie pentru frumos, viata, sentimente

Atunci cand in fata ta se afla exploratorul, speologul, fotograful, realizatorul de documentare si emisiuni TV, dar, mai ales, omul Alin Totorean, ai impresia ca timpul s-a oprit in loc. A strabatut de unul singur mii de kilometri, luand la pas Mongolia, Turcia, India, Maroc, Bolivia, Etiopia, desertul Atacama sau pustiurile australiene. Ne-a apropiat de locuri, oameni si culturi despre care poate nici nu auzisem vreodata, in cadrul proiectului “Descopera-ti semenii”. A trait in mijlocul unora dintre cei mai saraci oameni din lume, a cunoscut obiceiuri si traditii, a vazut frumusetea acolo unde altii ar vedea, poate, doar lipsurile, si apoi a impartasit cu noi toate aceste experiente. Fara sa vrea, s-a batut cu Nadal si Federer pentru prime-time la posturile tv din Australia, cand a fost pe punctul de a-si pierde viata intr-o expeditie solitara in desertul acestui continent.

Promisiunea facuta unei prietene de suflet, ca se va reintoarce si vor bea un vin bun impreuna la o poveste despre cele vazute si traite in deserturile australiene, l-a facut sa-si reia mersul de-a busilea si tarasul din acele doua nopti si o zi de cosmar. O data refacut dupa cele doua zile de spitalizare de dupa incident, ambitia proprie de a nu se lasa infrant de nimeni si de nimic l-au facut sa reporneasca expeditia.
Asa arata viata lui Alin Totorean. Chiar daca obstacolul se numeste setea traita in vreun desert indepartat, un munte inaccesibil sau liposarcom de tip mixoid, adica cancer la tesuturi moi, cu care a fost diagnosticat anul trecut, merge mai departe, manat de pasiunea pentru frumos, viata si sentimente si dorinta de a oferi altceva celor din jur decat incultura si imoralitatea ce ni se servesc cu preponderenta in societatea in care traim.

“Consider ca am ceva de spus pe lumea asta si chiar o fac”, spune Alin intr-un interviu acordat TravelWorld.ro, unde, ne mai vorbeste, printre altele, despre planurile sale de viitor, cartea pe care urmeaza sa o scrie si minunile pe care le-a vazut si trait.

Cum s-a nascut pasiunea ta pentru calatorii si expeditii?
Totul a inceput pe la varsta de 7-8 ani, o data cu primele carti citite despre exploratorii Africii, descoperitorii insulelor pierdute prin Pacific sau cu cei ce au ajuns prima data pe opt-miarii din Himalaya. Pasiunea a inceput sa se dezvolte la 14 ani, o data cu primii pasi facuti pe crestele muntilor de la noi si pe masura ce coboram tot mai adanc, la sute de metri adancime, in subteranele pesterilor.

Ce le spui celor care, uitandu-se la expeditiile tale, raman pentru o clipa blocati, iar apoi, fara nici o urma de ezitare, exclama: este nebun?
Nu contest ca exista si o anumita doza de “nebunie”, dar le explic ca derularea unei expeditii necesita mult mai multe aspecte si necesitati.

Cum ar fi?
Experienta, ce se acumuleaza in timp… Rezistenta fizica la efort si la conditii de trai cu totul ostile, rezistenta la stres. Conteaza sa poti lua cele mai bune decizii, in cel mai scurt timp, iar daca faci vreo greseala, trebuie sa realizezi cum iesi pe moment din impas, iar apoi sa fii capabil sa inveti din greseala, sa nu o mai repeti altadata. Trebuie sa stii a sintetiza esentialul din tot ceea ce faci si te inconjoara, incepand de la pregatirea unei expeditii, derularea acesteia si munca de dupa. Inseamna atentie si treaba bine facuta. De asemenea, sunt necesare putere si rapiditate de adaptare in cazul intalnirilor cu cei din diverse comunitati, cu care nu ai nici macar un limbaj comun de a te intelege.

Care au fost aspectele care au jucat pentru tine cel mai important rol in aceste expeditii?
Aproape totul porneste de la taria psihica. Pentru mine, puterea mintii a jucat cel mai important rol…

Tu te cunosti cel mai bine… Cat la suta este nebunie si cat la suta este munca, pasiune si un plan foarte bine pus la punct, in ceea ce faci? Ce mai este, pe langa ceea ce am enumerat eu?
“Nebunie” e poate cea mai putina. In primul rand, e pasiune. Doar asa, punand suflet in ceea ce fac si dorind sa-mi urmez visele, trec mai cu usurinta peste toate greutatile care imi apar, atat in munca de pregatire a unei expeditii, cat si o data plecat prin lume.
Si, intr-adevar, mai este si un plan bine pus la punct. Indiferent in ce tara ajung, imi stiu de acasa scopurile si stiu ce caut acolo. Neavand informatii suficiente, fiind zone mai putin stiute sau chiar deloc, nu stiu prea multe detalii despre ce urmeaza sa intalnesc… dar tocmai in asta consta munca de explorare din timpul expeditiilor.

Ce inseamna, concret, toate aceste lucruri?
Planul inseamna cateva repere despre traseu, despre posibilitati de alimentare cu hrana si apa – mai ales daca sunt in zone pustii, informatii despre comunitatile de oameni care imi vor aparea in cale… Mai este si un antrenament fizic sustinut si chiar o puternica pregatire psihica… Toate incepute cu luni de zile inainte. Evident, este nevoie si de bani, si aici e "lupta" cu potentialii sponsori. Astfel ca fiecare expeditie inseamna o pregatire sustinuta si diversificata, pe o perioada lunga de timp. Totul inseamna de fapt MUNCA.

Stiu ca este posibil sa cad intr-un cliseu, dar nu ma pot abtine…. Spune-mi trei locuri care ti-au taiat respiratia prin frumusetea lor. De ce?
1. Isla del Sol – cea mai mare insula de pe Lacul Titicaca, Bolivia.
Esti inconjurat de apa lacului, dincolo de care se vad Anzii inzapeziti. Pe langa peisajul deosebit, insula e linistita, fara nici un mijloc motorizat de transport, doar cu cateva mici comunitati de bolivieni. Este un loc ideal in care sa stai sa te regasesti…

2. Valea Lunii, de langa San Pedro de Atacama, Chile.
In mijlocul desertului Atacama, pe o zona de 20-30 km patrati, ai parte de un adevarat peisaj selenar. Sunt ingramadite forme de eroziune cu totul unice, canioane si chiar tuneluri sapate in sare, dune nisipoase… Rezumand, e o infinitate de linii si forme, in culori surprinzatoare. Cu greu poti realiza ca locul este aievea si ca nu ai ajuns pe Luna sau pe vreo alta planeta. Poti vedea totul de sus, de pe locurile stancoase sau, prin doar cateva locuri de trecere, poti sa strabati pe jos tot acest haos – Valea Lunii.

3. Hampi, India
O mica asezare de doar cateva sute de suflete, din zona centrala a Indiei, fosta capitala a Imperiului Vijayanagar. Printre coline de stanca golasa si plantatii de banani sunt temple si ruine de palate, fortificatii si ziduri de aparare – ramasitele vechii capitale. Iar pe malurile raului Tungabhadra, viata localnicilor se desfasoara ca o intoarcere in timp. Astfel ca istoria locului, insufletirea templelor, peisajul deosebit dimprejur si viata arhaica a satenilor fac din Hampi sa-mi fie cel mai frumos loc intalnit, din timpul periplului de cinci luni pe care l-am avut in India.

Se spune ca din fiecare experienta pe care o avem, frumoasa sau mai putin frumoasa, invatam cate ceva… Spune-mi, ce te-a invatat Mongolia?
Mongolia a fost o lectie despre bunatatea si ospitalitatea oamenilor.
Am calatorit printre ei, am trait in familiile lor si am vazut ca mai sunt si oameni care impart casa si masa cu un strain, complet dezinteresati. Mai sunt oameni care fac asta doar din suflet si din dorinta de a-l ajuta pe cel de alaturi.

Atacama?
Traversarea desertului Atacama, de unul singur si pe jos, pe un traseu de aprox. 370 km, mi-a aratat ca orice este posibil pe lumea asta, doar sa ne dorim cu adevarat. Daca nu dam inapoi de la visele si planurile initiale, gasim solutii pentru orice obstacol pe care il intrezarim in drum sau care chiar ne apare in cale, indiferent ca e vorba de o expeditie extrema sau de orice alta activitate pe care o facem.

Desertul Australiei?
In urma incidentului pe care l-am avut la cateva zile dupa startul expeditiei, am vazut pe propria-mi piele ce inseamna sa treci cu vederea peste unele amanunte. Era sa platesc cu viata din cauza unei greseli pe care, de altfel, am facut-o cu buna stiinta. Totul a pornit de la alimentatie… A fost o lectie extrem de dura, din care am invatat ca niciodata nu trebuie lasat deoparte nici cel mai mic detaliu. Uneori iti spui ca lucrurile pot iesi bine si asa, dar realitatea poate fi cu totul alta, mersul lucrurilor putand lua o intorsatura extrem de urata.

Cine/ ce te-a facut sa mergi mai departe si sa-ti continui drumul dupa incidentul din debutul expeditiei din Australia?
Promisiunea facuta unei prietene de suflet, de acasa, ca ma voi reintoarce si vom bea un vin bun impreuna la o poveste despre cele vazute si traite in deserturile australiene, m-a facut sa-mi continui mersul de-a busilea si tarasul din acele doua nopti si o zi de cosmar…. Apoi, o data refacut dupa cele doua zile de spitalizare de dupa incident, ambitia proprie de a nu ma lasa infrant m-a facut sa repornesc expeditia. A fost incapatanarea de a duce planul initial la bun sfarsit, cu toate riscurile inerente. Astfel ca au urmat sute de km parcursi prin tot acel "infern" australian… In cele din urma, totul s-a terminat cu bine.

Ultima expeditie a fost o alta etapa din proiectul numit “Descopera-ti semenii” si s-a desfasurat in Etiopia. Ce ai descoperit acolo?
Expeditia etiopiana s-a desfasurat in trei regiuni diferite ale tarii. Intalnind comunitati diferite, am vazut asemanarile si diferentele dintre ele. Traiul lor este unul aparte, adaptat la limita de subzistenta. Stand printre localnici, le-am vazut modul de viata. Am surprins totul in imagini, alaturi de natura intalnita si toate acestea le arat acum, cu ocazia proiectiilor pe care le desfasor prin tara. Pe langa un peisaj inedit, o istorie bogata si o cultura interesanta, mi s-a readeverit un lucru – cu cat oamenii sunt mai saraci, cu atat sunt mai buni, iar Etiopia este una dintre cele mai sarace tari din lume…

Cu fiecare ocazie pe care ai avut-o, ai tinut sa precizezi ca nu esti un om care sa fi facut sau sa faca aceste expeditii pentru a iesi in evidenta, pentru a bifa un record sau pentru a obtine vreun beneficiu material. Din cate stiu, nu se pot lauda multi cu astfel de experiente. Ce te-a determinat si ce te determina sa faci aceste expeditii?
Startul a fost dat de curiozitatea personala de a vedea ce ascund unele locuri nestrabatute anterior sau nestiute pentru noi, cei de aici. Acum e si incercarea de a-mi depasi limitele fizice si psihice, prin expedii facute in locuri extreme. Si mai e si dorinta de a oferi altceva celor din jur decat incultura si imoralitatea ce ni se servesc cu preponderenta in media romaneasca.

Ai spus de foarte multe ori ca, atunci cand pleci intr-o expeditie, iti place sa traiesti in mijlocul oamenilor pe care ii intalnesti. Iti place sa-i cunosti, sa-i intelegi, sa gusti din experienta vietii lor. Spune-ne, unde ai mancat cea mai gustoasa mancare?
Prin diversitatea ei, data de combinatia ingredientelor si multitudinea condimentelor, m-a incantat mancarea indiana. Calatorind in mai toate zonele Indiei, fiecare cu diferente culinare, am putut savura dintr-o paleta larga. Dar in alte locuri din lume, vreo alta mancare cu siguranta a fost si mai gustoasa, asta datorita oamenilor si atmosferei pe care am avut-o in jur. Intr-o ambianta extraordinara, si mancarea devine mult mai buna. Dar cu adevarat pentru mancare, m-as indrepta mai repede spre China. Este tara care ma fascineaza, din toate punctele de vedere…

Unde ai vazut cele mai frumoase femei? Dar cele mai putin atractive?
Cele mai frumoase femei mi-au parut marocancele. Si nu as spune de cele mai putin atractive. Pentru ca fiecare tara are "frumusetile" ei, daca accepti trasaturi mai deosebite – chiar mongoloide, africane sau de pe inaltimile Anzilor.

Care a fost locul care ti-a trezit cel mai tare sentimetul de libertate?
Stepa si inaltimile mongole. Acolo, intr-adevar te poti misca in orice directie, fara nici o opreliste. Poti merge incotro iti zboara ochii si gandul. In plus, pot trece zile intregi fara sa vezi vreo alta fiinta si fara a auzi vreun zgomot, in afara de suieratul vantului sau susurul vreunei ape. Simti libertatea deplina, atat fizic, cat si in suflet…

Cine/ ce te-a impresionat cel mai mult in toate aceste calatorii ale tale?
Locul intai ar trebui ocupat de prea multi/ multe… Sunt mai multe persoane intalnite, care si-au deschis sufletul in fata mea si a caror poveste mi s-a intiparit in suflet. Sunt si locuri unice, care mi-au ramas pe retina. Sunt si trairi personale, de neuitat.

Pastrezi legatura cu vreunii dintre oamenii pe care i-ai intalnit in drumul tau?
Ii am in suflet pe toti cei care m-au marcat in vreun fel. Pe toti acesti oameni deosebiti ii simt si acum alaturi, chiar daca au trecut poate ani de zile de cand i-am intalnit. Nu am mai tinut legatura cu nimeni, sper doar ca intr-o zi sa-i mai revad…

Lucrul pe care l-ai facut si de care esti cel mai mandru pana acum este ...
Toate rezultatele expeditiilor imi dau o anumita multumire, o satisfactie normala ce vine ca urmare a finalizarii cu bine a unor proiecte. Dar satisfactia cea mai mare o am o data intors acasa, cand ma intalnesc mai ales cu cei tineri. Le pot arata astfel locuri si lucruri inedite, imbogatindu-le cunostintele si indreptandu-i spre natura, miscare si spre intrajutorarea celui de alaturi. Tot ceea ce fac e o pledoarie pentru frumos, viata, sentimente, sunt imbolduri de a pune suflet in tot ceea ce faci si de a nu te lasa prada greutatilor ce-ti apar, oricare ar fie ele. Consider ca am ceva de spus pe lumea asta si chiar o fac.

Cel mai mare regret al lui Alin Totorean…
Fiind aproape tot timpul plecat de acasa, in strainatate, sau prezent la tot felul de manifestari si evenimente ce au loc peste tot prin tara, nu am prea fost alaturi de familie si prieteni, cand poate ar fi avut nevoie de mine. Fizic, doar fizic, m-am cam indepartat de toti cei dragi de acasa. Si, tot din cauza drumurilor pe care tot sunt, in toti acesti ani am lasat deoparte o viata de familie proprie. Sunt preturile pe care le platesc…

Din pacate, unele probleme de sanatate te-au facut stopezi, cel putin pentru moment, expeditiile cu care ne-ai obisnuit. Ce ai facut in acest timp si ce planuri ai pentru viitor?

Intr-adevar, acum sunt in faza de recuperare dupa intregul tratament – operatie, iradieri, chimioterapie – necesar pentru stoparea unui liposarcom de tip mixoid, adica cancer la tesuturi moi.
Inca din toamna trecuta aveam in plan traversarea unei calote glaciare din America de Sud – tot o premiera. Dar, din cauza bolii, anul acesta nu va putea fi vorba de nici o expeditie. Voi continua, insa, prin tara seria manifestarilor de prezentare a expeditiilor derulate deja… si, ca noutate, ma astern la scrisul unei carti.

Despre ce va fi aceasta carte?
Cartea ce urmeaza sa fie scrisa inglobeaza cele mai fascinante locuri atinse si cele mai importante trairi si experiente avute in toti acesti ani de expeditii. Va fi o carte despre taramuri inedite si oameni cu totul deosebiti. Si voi finaliza un video CD cu filmul documentar al calatoriei din India.

Ce alte surprize ne-ai mai pregatit?
In paralel, am inceput si am pornit pe un taram al unei anumite arte, cu totul nou pentru mine. Despre asta insa, voi arata peste putin timp… Concluzionand, chiar daca boala imi stopeaza pe moment expeditiile, nu pot sta totusi locului, ci gasesc noi provocari si noi actiuni. Doar sanatate sa avem cu totii, ca fiecare dintre noi sa putem realiza tot ce ne dorim…

Interviu realizat de Andreea Patru
Imaginile care insotesc acest interviu ne-au fost puse la dispozitie de catre dl. Alin Totorean

Galerie foto