Turism in Tanzania, Poze Tanzania, totul despre Tanzania, Safari
Acest site utilizeaza cookie-uri. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Aflati mai multe aici
Newsletter

Pentru a primi newsletter, introduceti
emailul dumneavoastra mai jos

Tanzania



Tanzania este poate cea mai uluitoare tara din Africa, pentru ca nu veti mai gasi nicaieri intr-un singur loc, o varietate atat de mare de peisaje, istorie, oameni si viata salbatica. Daca ne gandim doar la peisajele sale, de la varfurile inalte acoperite de zapezi de pe Kilimanjaro pana la plajele cu corali din Zanzibar si la iarba savanei pana la rocile ascutite de pe Rift Valey, de la raiul din Craterul Ngorongoro pana la sanctuarul din Lake Manyara, toate acestea sunt minunate opere de arta ale naturii si am putea spune ca te fac sa te indragostesti de Africa de la prima vedere.
Indiferent ce metoda alegeti pentru a o vizita, Tanzania este o experienta unica, in care privelistea schimbatoare a rezervatiilor naturale si viata salbatica nu vor inceta sa va fascineze, de fiecare data cand ajungeti acolo. Plajele exotice ale Tanzaniei, incluzand aici si tarmurile cu nisipuri albe din Zanzibar, ofera tot atata relaxare, pe cat de multa aventura si exaltare ofera safariul din savana. Safari in limba swahili inseamna pur si simplu "calatorie", dar in engleza a devenit un sinonim pentru aventura de cunoastere a vietii salbatice din Africa. "A merge in safari" este si va ramane intotdeauna o experienta fascinanta.
Turismul s-a dezvoltat exploziv in ultimii ani in Tanzania, aproape un sfert din suprafata tarii fiind cedata parcurilor nationale si rezervatilor de vanatoare si localnicii vegheaza ca natura si viata salbatica sa ramana neschimbate, asa cum sunt de milioane de ani. La acestea adaugati plajele albe si splendide din Zanzibar si lodge-urile si resorturile cu servicii impecabile, ghizii experimentati si instruiti si veti avea imaginea unei vacante de vis.

In cele ce urmeaza vom face o incursiune in parcurile din Tanzania de Nord:
Parcul National Kilimanjaro este situat langa orasul Moshi in nordul Tanzaniei. Muntele Kilimanjaro se ridica peste campiile aride culminand la inaltimea de 5895 m (varful Kibo). Ascensiunea pe Kilimanjaro se poate face pe sase trasee, cel mai usor si mai popular fiind traseul Marangu (pe traseu se afla cabane alpine).

Parcul National Tarangire este situat in apropiere de Arusha, in nordul Tanzaniei, si se intinde pe o suprafata de 2850 kmp de-a lungul raului Tarangire. Este unul dintre cele mai putin vizitate parcuri din Africa si din aceasta cauza pastreaza un aer aparte, de taram inca nedescoperit. Ofera peisaje minunate cu baobabi si paduri de salcami si este renumit pentru populatia impresionanta de elefanti si de feline, dar puteti vedea si zebre, antilope gnu, porci mistreti, precum si multe specii de pasari.

Craterul Ngorongoro este partea centrala a Ariei de Conservare Ngorongoro, care este situata la 180 km vest de Arusha. Craterul este o imensa caldare vulcanica cu diametrul de 19 km si o adancime de 600 m, formata prin prabusirea vulcanului Ngorongoro, acum 2-3 milioane de ani. Putem spune ca aici este un mic colt de rai, unde s-a pastrat un mare numar de animale, printre care antilope gnu, zebre, gazele, bivoli, elefanti, hipopotami, lei, gheparzi, leoparzi si stoluri de flamingo roz. De fapt, fauna de aici include aproape toate speciile intalnite in Africa de est, printre care si rinocerul negru, o specie pe cale de disparitie, ocrotita de guvern.

Serengeti National Park este un parc legendar, unde se produce anual cea mai mare migratie animala din lume, incepand cu luna februarie, cand peste 2 milioane de antilope gnu si peste 200.000 de zebre pleaca in cautarea hranei de pe dealurile din regiunea nordica spre campiile din sud, traversand raul Mara. Cu o suprafata 30.000 kmp, dintre care 14.000 kmp pe teritoriul Tanzaniei, parcul este cel mai mare din Tanzania. Serengeti in limba maasai inseamna "campia fara sfarsit", care este probabil si cea mai buna descriere a acestui platou acoperit in intregime cu iarba, intrerupt doar din cand in cand de formatiuni stancoase de eroziune. Parcul gazduieste 70 de specii de mamifere si circa 500 de specii de pasari. Gazelele, antilopele gnu, zebrele si bivolii sunt doar cateva dintre speciile de ierbivore intalnite aici. Parcul este recunoscut si pentru cei cinci rezidenti de seama, recunoscuti ca "The big five", cum sunt denumite cele mai pretioase cinci trofee de vanatoare din Africa: leul, leopardul, elefantul, rinocerul si bivolul. Pe langa acestea se pot admira gheparzi, gazele si girafe.

Rezervatia Lake Manyara - numele vine din dialectul masaai si denumeste o specie de euforbia. Are o suprafata de 325 kmp, din care 231 kmp sunt ocupati de Lacul Manyara, iar restul, in cea mai mare parte de campii inundate, paduri de smochin, salcam si mahon. Atractia parcului o constituie leii cataratori. Aici se mai gasesc babuini si ierbivore: hipopotami, elefanti, girafe, antilope gnu, impala, porci salbatici, precum si o colectie impresionanta de peste 300 de specii de pasari migratoare: flamingo, berze si pelicani.

Zanzibar este un arhipelag langa coasta de est africana, fiind alcatuit dintr-o serie de insule mici si doua mari: insula Zanzibar, ce are o suprafata de 1.658 kmp si insula Pemba, de 984 kmp. De secole, farmecul exotic al Zanzibarului a captivat calatorii de pretutindeni. Adusi parca de vanturile musonice, exploratori, sultani, negustori de sclavi sau simpli comercianti, toti si-au jucat intr-un fel sau altul rolul in fascinanta istorie si cultura cosmopolitana a arhipelagului. Aici gasiti plaje fine cu nisipuri albe, recifuri de corali si o istorie interesanta de mai bine de 2000 ani. A avut legaturi comerciale cu Arabia si Persia, fiind o poarta deschisa pentru comertul cu sclavi, aur, fildes, lemn, condimente, sticla si textile. Coasta de vest a Zanzibarului este fragmentata datorita existentei recifurilor de corali si are o plaja de nisip ingusta, iar apa este adanca chiar de langa tarm, pe cand coasta de est, pana spre nord, datorita expunerii la actiunea intensa a valurilor si mareelor, are plaje largi, cu nisipuri fine, albe, sau doar par albe pentru ca soarele straluceste mai tare aici.

Safari Tanzania





Share on Facebook



Nota!
Daca ai deja cont pe site-ul TravelWorld.ro, autentifica-te AICI si completeaza formularul de comentarii. Iti multumim.

:

Cod de securitate *

security image
 




Interviul TravelWorld.ro
Agentia de turism Tourex: Seriozitate, experienta, incredere. Descopera lumea cu o agentie verificata!

Cand analizezi serviciile unei agentii, trebuie sa tii cont de multe aspecte – experienta, diversitate, preturi, parerile altor turisti etc. Agentia de turism Tourex este partenerul de care aveti nevoie.

Vezi toate interviurile
Ultima firma inscrisa in site

Casa Hrisicos, Constanta

Linkuri sponsorizate

Jocuri si jucarii

City break

Articole
Top 10 cele mai luxoase cazinouri din lume

Pe taramul jocurilor cu mize mari, putine experiente rivalizeaza cu luxul extravagant din cele mai opulente cazinouri din lume. Ele sunt vitrine de grandoare, sofisticare si extravaganta fara egal. [citeste tot]

Vezi toate articolele
Cerere personalizata
Din Transilvania in Kamchatka
Mongolia 1, 26-30 iunie

Nici o poza, video sau carte nu m-ar fi pregatit pentru Mongolia! De indata ce am trecut granita, drumurile s-au terminat, este doar un loc gol, fara nimic, cu dealuri si munti dezolanti.Un peisaj terifiant, dur, dar de o mare frumusete. Este uimitor, dar [citeste tot]

Vezi tot jurnalul
Articole video
Fontana di Trevi
18-05-2011
Fontana di Trevi

Se spune ca, daca arunci o moneda in fantana, te vei intoarce la Roma ... dar trebuie sa o arunci peste umar, cu spatele la fantana.[...]

Las Vegas by night
23-03-2011
Las Vegas by night

Faceti turul Las Vegasului, noaptea. Lumini, hoteluri, atmosfera. Apoi si ziua si iar noaptea.[...]

Vezi toate articolele